Recep Tayyip Erdogan declară război terorismului în Turcia: 'Vom distruge terorismul călcându-l în picioare ca să fie pace în ţara noastră'

Autor: Vlad Ciurdar

Publicat: 29-06-2018

Actualizat: 29-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: BILD

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a promis să distrugă terorismul în Turcia, în prima apariţie publică, vineri, la inaugurarea unei moschei, după victoria sa electorală de duminica trecută, transmite dpa, informează Agerpres.

"Cu cât creştem numărul comandourilor şi al forţelor noastre speciale, cu atât vom intensifica lupta împotriva terorismului", a declarat Erdogan. "Cea mai mare luptă a noastră în perioada care va urma va fi împotriva terorismului. Vom distruge terorismul călcându-l în picioare ca să fie pace în ţara noastră", a continuat liderul turc.

Vezi și: Comisarul european Dunja Mijatovic afirmă că Grecia este nevoită să urgenteze procesarea solicitărilor de azil pentru refugiați

Erdogan a câştigat alegerile prezidenţiale din 24 iunie, iar alianţa sa de guvernare a reuşit să obţină majoritatea într-un scrutin legislativ separat. Rezultatele finale oficiale vor fi anunţate la 5 iulie, iar noul parlament ar urma să îşi intre în atribuţii la 8 iulie.

În ceea ce-l priveşte, Erdogan îşi va începe noul mandat luna viitoare şi va beneficia de atribuţii sporite, urmând să fie atât şeful statului, cât şi şeful executivului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri