Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi-ar putea anula vizita la Washington de săptămâna viitoare, ca protest faţă de voturile Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA pentru adoptarea de sancţiuni împotriva ţării sale şi pentru recunoaşterea genocidului armenilor, au declarat luni agenţiei Reuters trei oficiali turci.
Erdogan a fost invitat în Statele Unite de preşedintele Donald Trump, pe 13 noiembrie, însă a declarat săptămâna trecută că voturile Camerei Reprezentanţilor pun sub semnul întrebării vizita.
"Aceste măsuri umbresc serios legăturile între cele două ţări. Din cauza acestor decizii, vizita lui Erdogan a fost suspendată", a afirmat un oficial turc de rang înalt, care a precizat că nu s-a luat încă o decizie finală. Alte surse din Turcia susţin că Trump şi Erdogan au legături puternice, în ciuda resentimentelor din Congres faţă de ofensiva turcă în Siria şi a afirmaţiilor preşedintelui american, considerate imprevizibile la Ankara. Chiar preşedintele Turciei a susţinut acum trei săptămâni că nu mai reuşeşte să ţină pasul cu avalanşa de mesaje difuzate de Trump prin Twitter.
Reuters apreciază că relaţia între cei doi şefi de stat ar putea fi foarte importantă, având în vedere că Turcia - membră a NATO - a achiziţionat sistemul de apărare antirachetă rusesc S-400, ceea ce o expune sancţiunilor, potrivit legislaţiei americane. Partea turcă a fost exclusă deja din programul avioanelor de luptă F-35, la care participa atât ca producător, cât şi ca potenţial cumpărător. Ofensiva lansată pe 9 octombrie împotriva forţelor kurde din nord-estul Siriei a deschis calea către noi represalii din partea SUA.
Deşi Trump a părut că aprobă operaţiunea militară turcă, Casa Albă a impus ulterior, pentru scurt timp, sancţiuni împotriva Ankarei. Acestea au fost ridicate după ce Statele Unite şi Turcia au ajuns la un acord privind un armistiţiu şi îndepărtarea luptătorilor kurzi de la frontiera Siriei.
La două săptămâni după acordul respectiv, voturile din Congresul SUA au provocat din nou Turcia. Marţea trecută, Camera Reprezentanţilor a adoptat o rezoluţie prin care îndeamnă la ''comemorarea genocidului armean''; în urma unui consens neobişnuit între democraţi şi republicani, decizia a fost aprobată cu o majoritate de 405 voturi din 435. În aceeaşi zi, congresmenii americani au votat şi în favoarea unei alte rezoluţii, prin care i-au cerut preşedintelui Trump să impună sancţiuni şi alte restricţii Turciei şi oficialilor turci, ca reacţie la ofensiva din Siria.
Turcia recunoaşte că în timpul primului război mondial şi-au pierdut viaţa mulţi armeni din Imperiul Otoman, în urma luptelor, însă contestă atât numărul ridicat de morţi, cât şi caracterul organizat al crimelor sau existenţa unui genocid. Potrivit armenilor, turcii au făcut peste un milion şi jumătate de victime; Ankara susţine că au fost doar 500.000 şi nu ca urmare a unei campanii de exterminare în masă, ci în contextul conflictului armat.
Congresmenii "au profitat de climatul politic actual de la Washington împotriva Turciei pentru a adopta această rezoluţie", a declarat o sursă apropiată preşedinţiei americane, sub rezerva anonimatului.
Trump a declarat că înţelege decizia Turciei de a se dota cu armament rusesc şi l-a condamnat pe predecesorul său, Barack Obama, pentru refuzul de a vinde turcilor rachete americane Patriot. Decizia preşedintelui SUA de a retrage rapid militarii din Siria s-a suprapus cu planurile lui Erdogan de a trimite trupe turce peste graniţă pentru a respinge miliţia kurdă YPG. Cu toate acestea, Trump a ameninţat luna trecută că "va şterge de pe faţa pământului" economia Turciei dacă Ankara depăşeşte limitele. Chiar în ziua în care a început ofensiva turcă, el i-a scris omologului său turc o scrisoare în care l-a avertizat că s-ar putea face vinovat de "măcelărirea a mii de oameni", încheind cu un apel direct: "Nu fi dur. Nu fi prost!".
Un oficial turc din domeniul securităţii a apreciat că atât scrisoarea lui Trump, cât şi voturile din Camera Reprezentanţilor au dăunat perspectivei vizitei lui Erdogan la Washington. "Dacă atmosfera nu se schimbă, această vizită nu are rost", a apreciat el.
Reuters consideră însă că liderul de la Casa Albă rămâne cel mai mare atu pentru Ankara, în efortul de a salva relaţiile bilaterale. În ciuda dificultăţilor, SUA şi Turcia intenţionează să crească volumul comerţului bilateral la 100 de miliarde de dolari anual, un nivel de patru ori mai mare decât cel actual.
Cei doi preşedinţi "au o relaţie bună", a declarat o sursă a Reuters apropiată de preşedinţia SUA, adăugând că "Preşedintele Trump doreşte să aibă relaţii bune cu Turcia, în ciuda propriului sistem instituţional"
Erdogan şi-ar putea anula vizita la Washington după voturile Congresului SUA împotriva Turciei

București
9°C
Articole Similare

905
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
905

1.728
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
1.728

529
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
529

3.482
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
3.482

68
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
68

1.810
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.810

92
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
92

150
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
150

106
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
106

75
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
75

50
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
50

31
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
31

47
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
47

Comentează