Președintele Turciei se declară 'foarte mulțumit' de acordul privind Fășia Gaza: 'Ţin să-mi exprim mulţumirea, în special preşedintelui american Trump'

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 09-10-2025 11:16

Article thumbnail

Sursă foto: Utku Ucrak / AFP / Profimedia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a mulţumit joi preşedintelui american Donald Trump şi s-a declarat "foarte mulţumit" de acordul asupra unui armistiţiu în Fâşia Gaza, informează AFP, conform agerpres.ro.

"Sunt foarte mulţumit că negocierile dintre Hamas şi Israel, care au avut loc la Sharm el-Sheikh şi la care a contribuit şi Turcia, au dus la un armistiţiu în Gaza. Ţin să-mi exprim mulţumirea, în special preşedintelui american Trump, care a dat dovadă de voinţa politică necesară pentru a încuraja guvernul israelian să accepte un armistiţiu, precum şi ţărilor noastre frăţeşti, Qatarul şi Egiptul", a afirmat şeful statului turc pe reţeaua socială X.

"În Turcia, noi urmărim îndeaproape punerea în aplicare a acordului şi vom continua să contribuim la proces", a adăugat el.

"Odată cu instaurarea armistiţiului, ajutorul umanitar urmează să fie transportat în Fâşia Gaza, regiune pradă unei catastrofe umanitare, iar eforturile de reconstrucţie trebuie să fie angajate cu cea mai mare urgenţă. Turcia va continua să furnizeze un ajutor umanitar intensiv Fâşiei Gaza", a reacţionat la rândul său Ministerul Afacerilor Externe turc.

Erdogan a afirmat miercuri că Donald Trump i-a solicitat "în mod expres" să convingă Hamas să negocieze pacea cu Israelul.

O delegaţie turcă, condusă de şeful Serviciilor de Informaţii Turce (MIT) Ibrahim Kalin, s-a deplasat în Egipt, la Sharm el-Sheikh, pentru a participa la negocieri.

Kalin a mai participat la discuţii la Doha săptămâna trecută şi a avut o serie de discuţii cu responsabili americani, egipteni, qatarioţi şi ai Hamas, potrivit unor surse din domeniul securităţii, citate de agenţia de stat Anadolu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri