Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eric Bicfalvi a reuşit o dublă în campionatul Rusiei

Radu Pop
hotnews.ro
Eric Bicfalvi

Mijlocaşul român Eric Bicfalvi a marcat două goluri pentru Ural Ekaterinburg, care a învins-o pe Dinamo Moscova cu scorul de 3-2, sâmbătă, în deplasare, într-o partidă din etapa a 27-a a campionatului de fotbal al Rusiei.

Dinamo a deschis scorul prin Arsen Zaharian (7), după care Ural a punctat de trei ori, prin Bicfalvi (28, 67) şi Danijel Miskic (31). Camerunezul Clinton Njie (80) a închis tabela, marcând al doilea gol al moscoviţilor, care ocupă locul secund în clasament.

Internaţionalul român, care a jucat tot meciul, a ajuns la 8 goluri marcate în acest sezon, în 25 de partide.

Victoria obţinută de Ural este una foarte importantă, echipa aflându-se pe locul 14 (de baraj) din 16, cu 27 de puncte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.