Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Erminio Sinni & Titziana Camelin, Xandra şi Vyros, desemnaţi câştigătorii celei de-a treia semifinale Eurovision România

Eurovisionworld
Eurovision 2018

Erminio Sinni & Titziana Camelin, Xandra şi Vyros au fost desemnaţi câştigătorii celei de-a treia semifinale a selecţiei naţionale pentru Eurovision Song Contest 2018, care a avut loc duminică seară la Craiova. Artiştii s-au calificat în finala cursei pentru reprezentarea României pe scena de la Lisabona, potrivit NEWS.RO.

Citeşte şi: Proteste MASIVE în Ucraina: manifestanţii cer îndepărtarea de la putere a preşedintelui Poroşenko / FOTO

Cele 12 puncte ale fiecărui membru al juriului au fost distribuite astfel: Ilinca Băcilă a acordat punctajul maxim Xandrei, Marian Ionescu pentru Erminio Sinni & Tiziana Camelin, la fel şi Liliana Ştefan, Nicu Patoi pentru Tavi Clonda, iar Viorel Gavrilă pentru Xandra.

Erminio Sinni & Titziana Camelin au obţinut 52 de puncte, clasându-se pe primul loc, Xandra pe locul al doilea a avut acelaşi punctaj iar pe locul trei s-a clasat Vyros cu 37 de puncte.

Spectacolul a avut loc la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, pe o scenă cu 200 de proiectoare şi 150 de metri pătraţi de ecrane LED.

În această semifinală au concurat: Erminio Sinni & Titziana Camelin („All The Love Away”), Zavera („Come Back To Me”), Mareş Pană („Daydreamer”), Aurel Dincă („Fire In The Sky”), Tavi Clonda („King”), VYROS („La La La”), Diana Brătan („Paint It Rainbow”), Carolina Gorun („Reach Out For The Stars”), Elena Hasna („Revival”), Eliza Chifu („So Good Without You”), Ayona („The Story Goes On”) şi Xandra („Try”).

Florin Ristei şi trupa sa, FreeStay, au cântat mai multe piese, printre care şi noul lor single - „Dacă sunt lup”, dar şi melodia „Fairytale”, cu care norvegianul Alexander Rybak a devenit câştigătoru finalei internaţionale din 2009 a competiţiei. Din recitalul lui Florin Ristei vor mai face parte piesele „Las-o”, „Trebuia să fii tu” şi „Între noi nu mai e nimic”.

Al doilea recital al semifinalei de la Craiova a fost un tribut pe care Dan Helciug l-a dedicat legendarei trupe Queen. El a avut-o invitat special pe tânăra soprană Mihaela Alexa.

După prima semifinală, care a avut loc la Focşani, s-au calificat Alexia & Matei, grupul Echoes şi cântăreţul Eduard Santha iar după a doua semifinalî de la Timişoara - Jukebox feat Bella Santiago, Rafael & Friends şi Mihai Trăistariu.

Eurovision Song Contest 2018 va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.