DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Erste Group majorează dividendele chiar dacă profitul net a scăzut în 2019

www.bancamea.md
Erste Gorup Logo

Grupul bancar austriac Erste Group, acţionarul majoritar de la Banca Comercială Română, va propune acordarea unui dividend de 1,50 euro pe acţiune pentru anul 2019, în creştere cu 7% faţă de un dividend de 1,40 euro pe acţiune, chiar dacă profitul net a scăzut cu 18% până la 1,470 miliarde de euro, de la 1,793 miliarde de euro în 2018, potrivit rezultatelor financiare publicate vineri, potrivit Agerpres.

Erste Group a subliniat că, în 2019, venitul său net din dobânzi a crescut (în special în Cehia, dar şi în România şi Ungaria) până la 4,746 miliarde de euro, în urcare cu 3,6% în ritm anual iar veniturile din comisioane au crescut cu 4,8%, până la două miliarde de euro.

Profitul operaţional al Erste Group a crescut cu 8,7% până la aproape trei miliarde de euro (2,972 miliarde de euro) în 2019.

"Profitul operaţional de aproape 3 miliarde de euro, în creştere semnificativă de 8,7 la sută, confirmă că Erste Group este fundamental într-o formă foarte bună. Fapt destul de rar întâlnit în rândul celorlalte bănci europene în momentul de faţă. Avem astfel o bază solidă pe care să construim creşterea viitoare", spune directorul general de la Erste Group Bank, Bernhard Spalt.

Citeşte şi: ICCJ stabileşte termen de două luni în procesul lui Mircea şi Vlad Cosma, în care trebuie să stabilească definitiv unde se va rejudeca dosarul


Scăderea profitului net în 2019 se explică printr-un provizion în valoare de 153,3 milioane de euro pus deoparte pentru a acoperi pierderile aşteptate de pe urma unei decizii a Curţii Supreme de Justiţie cu privire la activităţile subsidiarei din România precum şi unei ajustări pentru deprecierea fondului comercial în Slovacia, în valoare de 165 milioane de euro.

Pentru 2020, Erste Group are ca obiectiv o rată a capitalului tangibil (ROTE) de peste 10%. Creşterea economică pozitivă, însă moderată, anticipată pentru pieţele principale - Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România, Croaţia, Serbia şi Austria - precum şi o îmbunătăţire a indicatorului "alte rezultate operaţionale", care a fost afectat negativ de efecte cu caracter excepţional în 2019, ar trebui să fie factori de susţinere pentru atingerea acestui obiectiv. Pe de altă parte, o încetinire a creşterii economice globale sau regionale precum şi potenţialele riscuri politice sau de reglementare - încă necuantificabile - ar putea pune în pericol atingerea ţintei subliniază grupul bancar austriac.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.700 de angajaţi deservesc 16,2 milioane de clienţi în cadrul a 2.500 de filiale din 7 ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia). La sfârşitul lui 2018, Erste Group deţinea active totale în valoare de 236,8 miliarde de euro, înregistra un profit net de 1,79 miliarde de euro, precum şi un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,5%.

Banca Comercială Română (BCR) este membră a Erste Group. BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 21 de centre de afaceri şi 22 de birouri mobile dedicate companiilor şi 431 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. Banca are o reţea naţională de peste 2.000 de bancomate şi 15.300 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.