Erupția vulcanului din sud-vestul Islandei s-a încheiat după aproape trei săptămâni

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 05-08-2025 21:10

Actualizat: 06-08-2025 00:10

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia Images

Serviciul meteorologic islandez a anunţat că erupţia spectaculoasă a vulcanului din sud-vestul acestei ţări s-a încheiat după aproape trei săptămâni, transmite marţi DPA.

"Erupţia vulcanică ce a început la 16 iulie s-a încheiat acum, deocamdată", conform unui comunicat al serviciului meteorologic islandez.

Erupţia ce a avut loc în Peninsula Reykjanes, al sud-vest de capitala Reykjavík, a fost cea de-a 12-a produsă în această regiune începând cu martie 2021.

De la sfârşitul anului 2023 peninsula a cunoscut nouă aşa-numite erupţii de fisură - în care lava ţâşneşte din crăpături alungite, în loc să curgă dintr-un crater vulcanic tipic.

Erupţia de pe peninsula slab populată nu a reprezentat niciun pericol pentru oameni, deşi mulţi turişti s-au adunat pentru a privi
spectacolul naturii dezlănţuite.

Serviciul meteo a avertizat că este o ameninţare la adresa vieţii să mergi pe lava nou formată, deoarece crusta de suprafaţă s-ar putea prăbuşi fără avertisment, expunând potenţial lava incandescentă de dedesubt.

Chiar dacă ultima erupţie s-a încheiat, serviciul meteorologic a avertizat că frontul de lavă rămâne periculos şi a sfătuit oamenii să păstreze o distanţă sigură.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri