Moartea neagră sau Ciuma neagră a devastat Europa la sfârșitul anilor 1340, ucigând zeci de milioane de oameni și reducând la jumătate populația continentului în doar câțiva ani, relatează earth.com.
Oamenii de știință știu de mult timp că agentul care a provocat ciuma a fost bacteria Yersinia pestis, transmisă de purici și șobolani. Totuși, rămâne încă în dezbatere modul în care pandemia s-a răspândit atât de rapid în Europa medievală și de ce a izbucnit exact în acel moment.
Ciuma neagră și erupțiile vulcanice
Un nou studiu publicat în Communications Earth & Environment sugerează că declanșarea pandemiei de ciumă nu a fost determinată exclusiv de războaie sau comerț, ci și de condiții climatice generate de erupții vulcanice.
Cercetătorii susțin că două veri neobișnuit de reci, posibil cauzate de straturi de cenușă vulcanică ajunse în atmosferă, au afectat grav recoltele din întreaga regiune mediteraneană.
Aceste evenimente climatice dramatice au forțat orașele-stat italiene, aflate sub presiune alimentară, să redeschidă rutele comerciale de cereale către Marea Neagră, exact în perioada în care ciuma circula deja în acea zonă.
„Adaugă o piesă lipsă dintr-un puzzle pe care nu îl aveam până acum”, a declarat pentru Science Hannah Barker, istoric la Arizona State University, care nu a fost implicată în studiu. „Până acum, nimeni nu analizase rolul climei în contextul Morții Negre.”
Inelele copacilor și răcirea climei
Echipa de cercetare a pornit pe această pistă analizând lemn și gheață din perioada respectivă. Ulf Büntgen, coautor al studiului și dendrocronolog la Universitatea din Cambridge, a observat că arborii din zona Pirineilor înalți au avut dificultăți de creștere în verile anilor 1345 și 1346.
Inelele copacilor din acea perioadă indică episoade de frig neobișnuit în sezoanele de vegetație, iar alte opt serii de date dendrocronologice din Europa confirmă aceleași semnale.
În aceiași ani, carotele de gheață din Groenlanda și Antarctica au înregistrat creșteri ale nivelului de sulf – un reziduu transportat în aer de erupțiile vulcanice, care proiectează particule ce diminuează lumina solară în stratosferă.
„Temperatura verii nu era extremă, dar era scăzută – și asta timp de doi ani consecutivi”, a explicat Büntgen. „Cel mai probabil, a fost rezultatul unui grup de erupții vulcanice bogate în sulf.”
Recoltele eșuează în Europa
Relatările istorice reflectă situația de la sol. Cronicari din Japonia până în Franța au menționat ceruri persistent acoperite de nori între anii 1345 și 1347.
În Italia și zonele învecinate, recoltele au fost slabe în 1345 și 1346, iar prețurile cerealelor au atins cele mai ridicate niveluri din ultimii 80 de ani. Pe măsură ce rezervele s-au diminuat la începutul lui 1347, tensiunile sociale au crescut în marile orașe-stat.
„Din surse reiese clar că guvernele intrau în panică și încercau să găsească soluții”, a remarcat Barker.
Veneția și Genova nu erau actori pasivi pe piața alimentară. Până în secolul al XIV-lea, dezvoltaseră sisteme extinse de aprovizionare și investeau masiv în rezerve strategice.
Însă geopolitica le-a blocat: din 1343, se aflau în război cu Imperiul Mongol pentru accesul la Marea Neagră, pierzând o rută vitală de aprovizionare cu cereale.
Disperarea redeschide comerțul
Răcirea climei în bazinul mediteranean a agravat situația. Cu Sicilia, Spania și Africa de Nord afectate la rândul lor de recolte slabe, republicile maritime italiene au ajuns într-un impas.
„În 1347, au fost nevoite să facă pace cu mongolii, din cauza presiunii generate de lipsa alimentelor”, a explicat Martin Bauch, istoric și coautor al studiului.
În câteva luni, galerele încărcate cu grâne au plecat din nou din porturile Mării Negre, din Crimeea și de-a lungul actualei coaste a Ucrainei. Potrivit studiului, acestea au transportat fără să știe nu doar grâu, ci și ciuma.
Ciuma, cenușa vulcanică și cerealele
Cum poate o bacterie să „călătorească” într-o marfă vrac? Rapoarte rare, dar sugestive, indică faptul că forțele mongole din regiune erau afectate de ciumă de ani de zile. Cercetătorii presupun că, odată ridicat embargoul, transporturile de grâu au adus cu ele purici purtători ai bacteriei Yersinia pestis, care ar fi supraviețuit în praful de cereale.
Odată descărcate sacii în porturi și distribuite proviziile, puricii au trecut rapid la șobolanii locali și, de acolo, la oameni.
Modelul epidemiei urmează rutele comerciale: Veneția și Genova, dependente de importurile de grâne, au fost primele afectate. Orașele din interior, cu producție agricolă locală mai solidă, precum Roma și Milano, au fost lovite mai târziu.
„Este una dintre primele consecințe ale globalizării”, a spus Büntgen. „Comerțul ajută la răspândire.”
Condițiile care au declanșat Moartea neagră
Pentru epidemiologul istoric Timothy Newfield, studiul arată cât de dependentă de conjunctură a fost Moartea neagră.
„Aceste rezultate fac ca Moartea neagră să pară și mai mult o anomalie”, a spus el. „Arată câte variabile au trebuit să se alinieze pentru ca pandemia să înceapă.”
Agentul patogen trebuia să circule în zona Mării Negre. Șocul climatic trebuia să fie suficient de puternic și prelungit pentru a distruge recoltele mediteraneene. Orașele-stat italiene trebuiau să accepte pacea cu mongolii exact în acel moment. Iar logistica maritimă trebuia să facă ceea ce știe cel mai bine: să transporte rapid cantități uriașe de hrană pe distanțe mari.
Clima intră în poveste
Toate acestea nu contestă rolul bacteriei Y. pestis și nici nu diminuează importanța războaielor, sărăciei sau aglomerării urbane.
Însă studiul adaugă clima ca un factor concret în declanșarea pandemiei: nu doar un fundal vag, ci un impuls direct care a redesenat lanțurile de aprovizionare. Aerosolii vulcanici au redus lumina solară, recoltele au eșuat, piețele cerealelor au intrat în criză, iar rutele maritime s-au redeschis către porturile unde ciuma era deja prezentă.
În acest sens, cercetarea nu rescrie doar o poveste medievală, ci oferă și o lecție modernă.
Sistemele alimentare, sanitare și financiare ale lumii sunt interconectate. O perturbare într-un domeniu poate declanșa efecte în lanț, iar comerțul poate transforma rapid pericole locale în dezastre continentale.
Lecțiile Morții negre
Inelele copacilor și carotele de gheață nu pot identifica exact vulcanii implicați sau primul purice purtător de ciumă. Pot însă stabili cu precizie momentul răcirii neobișnuite a climei.
Aceste date coincid cu relatările istorice despre foamete și decizii politice care au readus galerele italiene în Marea Neagră în 1347.
Restul pandemiei s-a desfășurat cu o eficiență sumbră, alimentată de umbrirea vulcanică, recolte eșuate și comerțul disperat.
Grâne în cală, purici în praf, ciumă pe străzi.
Analizând evenimentele în acest mod, cercetătorii nu afirmă că schimbările climatice provocate de erupțiile vulcanice au cauzat în mod direct Moartea neagră, ci că au pus în mișcare o succesiune de factori care au dus, în cele din urmă, la cea mai devastatoare pandemie din istoria omenirii.
Comentează