DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ESA și Comisia Europeană monitorizează redresarea după pandemia de COVID-19

www.defenseone.com
Satelit militar

Comisia Europeană (CE) și Agenția Spațială Europeană (ESA) au prezentat, vineri, o platformă prin care sunt monitorizate, cu ajutorul sateliților, schimbările de calitate a aerului și apei și activitățile economice după eliminarea măsurilor restrictive.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, sateliții din programul Copernicus au avut un rol important încă de la declanșarea crizei provocate de noul coronavirus, iar vineri a fost lansată o platformă de observare a Pământului.

„Încă de la începutul pandemiei de coronavirus, activitățile spațiale au avut un rol important. Programul Copernicus a fost mobilizat pe deplin din prima zi a acestei crize, pentru a ajuta cetățenii și autoritățile publice din statele membre în această perioadă dificilă. Astăzi, 5 iunie, a fost prezentat instrumentul de observare a Pământului pentru „acțiune rapidă în contextul coronavirusului” — denumit și „RACE” (Rapid Action Coronavirus Earth) —, elaborat de Comisie în colaborare cu Agenția Spațială Europeană (ESA)”, se arată în comunicat.

Platforma monitorizează principalii parametri de mediu, precum schimbările de calitate a aerului și a apei, activitățile economice și individuale, inclusiv industria, transporturile, construcțiile, traficul, precum și productivitatea agricolă. În acest scop, platforma combină date de observare de la sateliții Sentinel ai programului Copernicus pe care îi deține UE, cu ajutorul unor noi instrumente digitale, precum inteligența artificială și analiza datelor.

„Instrumentul de observare a Pământului pentru reprezintă o dovadă a rezilienței europene. Chiar și în cele mai întunecate perioade, europenii găsesc întotdeauna soluții pentru situațiile cele mai dificile. Platforma, dezvoltată în cooperare cu Agenția Spațială Europeană, este un instrument unic și remarcabil care ne va ajuta nu numai în timpul pandemiei de coronavirus, ci și în multe alte domenii, având în vedere versatilitatea funcțiilor sale, inclusiv pentru a ne atinge obiectivele ecologice”, a declarat Thierry Breton, comisarul pentru piața internă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.