Cele trei ţări baltice - Estonia, Letonia şi Lituania - au cerut mai multe informaţii Republicii Belarus cu privire la exerciţiile militare de anvergură pe care le desfăşoară împreună cu Rusia pe teritoriul belarus şi care sunt deja în a doua din zece zile, informează vineri dpa.
Ministerul Apărării al Letoniei a anunţat că cele trei ţări au trimis o solicitare în acest sens conducerii autoritare de la Minsk, prin intermediul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
Cele trei ţări, toate membre ale Uniunii Europene (UE) şi Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), se învecinează cu Rusia. Letonia şi Lituania se învecinează şi cu Belarus, aliat apropiat al Rusiei.
Ele vor detalii cu privire la exerciţiile militare ruso-belaruse, în baza Capitolului III al Documentului de la Viena al OSCE. Convenţia reglementează modul în care statele din OSCE trebuie să facă schimb de informaţii cu privire la activităţile lor militare, potrivit Agerpres.ro.
Statele baltice aşteaptă informaţii suplimentare de la Minsk, de exemplu, cu privire la tipul şi numărul de militari, precum şi despre sistemele de arme implicate, a adăugat Ministerul Apărării leton.
Comentează