Estonia se opune sancţiunilor împotriva ţărilor ce nu acceptă cotele de refugiaţi

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 14-06-2017

Actualizat: 14-06-2017

Article thumbnail

Sursă foto: operationworld.com

Estonia, următoarea ţară ce va deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, se opune sancţionării statelor est-europene care nu primesc refugiaţi, a declarat miercuri agenţiei Reuters ministrul eston de interne, Andres Anvelt, care a spus că astfel de măsuri pot mai degrabă să divizeze Uniunea Europeană, decât să o unească. 'Nu cred că vreo pedeapsă prin intermediul bugetului sau printr-o altă măsură financiară este bună, întrucât noi înţelegem că Europa este o familie de ţări foarte diferite', a declarat oficialul eston într-un interviu acordat la o zi după ce Comisia Europeană a iniţiat proceduri de infringement împotriva Cehiei, Poloniei şi Ungariei pentru neaplicarea cotelor obligatorii de refugiaţi.

'Trebuie să privim cu mare atenţie în viitor, să nu stricăm ceva. Nu avem nevoie şi de alte exit-uri, ar slăbi Uniunea Europeană', a subliniat ministrul eston, făcând astfel aluzie la Brexit. Estonia, o fostă republică sovietică având o populaţie de numai 1,3 milioane de locuitori, va prelua de la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, iar una dintre sarcinile ei cele mai dificile va fi ieşirea din impasul gestionării crizei migraţiei.

Italia, ţară aflată în prima linie a afluxului de migranţi veniţi pe ruta Mediteranei centrale, protestează vehement împotriva deciziei unor ţări precum Polonia şi Ungaria de a refuza să preia din migranţii africani ce debarcă în porturile italiene, guvernul de la Roma invocând faptul că aceste ţări primesc fonduri europene. La rândul lor, guvernele statelor care nu acceptă redistribuirea migranţilor între ţările UE invocă riscurile teroriste şi ineficienţa acestui mecanism de relocare, pe care premierul ceh Bohuslav Sobotka l-a descris marţi drept o măsură de încurajare a migraţiei ilegale.

Circa 1,7 milioane de migranţi au ajuns în Europa începând din anul 2014, iar refuzul unor state est-europene de a aplica cotele obligatorii de refugiaţi - decise prin majoritate calificată la Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din septembrie 2015 - a atras ameninţări din partea unor oficiali europeni, care au cerut tăierea fondurilor europene pentru aceste state, mai ales că ieşirea Marii Britanii din UE, ce contribuie cu 15% la bugetul blocului comunitar, va face şi mai dificilă negocierea repartizării resurselor financiare.

Dar Estonia nu consideră oportune astfel de măsuri punitive, ministrul Andres Anvelt subliniind în interviul acordat agenţiei Reuters că, în perioada cât va conduce Consiliul UE, ţara sa se va concentra pe măsuri menite să consolideze frontierele externe ale blocului comunitar, în speranţa că astfel guvernele de la Varşovia sau Budapesta şi-ar putea revizui poziţia. De asemenea, preşedinţia estonă va acorda o atenţie specială agendei digitale, urmând să susţină dezvoltarea unor baze de date interconectate pentru a monitoriza mai bine extracomunitarii care călătoresc în UE şi pentru a veni astfel în întâmpinarea temerilor privind securitatea, conform Agerpres.

'Dacă dăm un mesaj clar că Europa într-adevăr începe să-şi schimbe politica privind frontierele externe (...), ne va fi mult mai uşor să luăm deciziile de politică internă', a indicat oficialul eston. El a admis însă că ideile privind dezvoltarea unor noi instrumente informatice nu sunt noi, implementarea lor până în prezent lovindu-se de temerea că ele ar afecta dreptul cetăţenilor la intimitate, dar a insistat asupra utilităţii promovării lor în contextul acestei crize.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri