Ploile torenţiale care au provocat inundaţii devastatoare în oraşele de pe coasta de est a Australiei s-au mai domolit vineri, însă o combinaţie de două fenomene meteorologice intense a generat vânturi puternice şi valuri uriaşe în mai multe zone turistice, inclusiv pe plajele din nordul Sydney, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Nivelul apelor scade treptat în oraşele cele mai afectate de inundaţii şi unii locuitori s-au întors la casele lor pentru a face bilanţul daunelor, deşi mai mult de 20.000 de persoane au în continuare ordin de evacuare, au anunţat serviciile de urgenţă.
Zeci de mii de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele săptămâna aceasta, pentru a doua oară în decursul unei luni, după ce ploile torenţiale au provocat viituri şi ieşirea din matcă a râurilor.
Furtunile care au adus cantităţi record de ploaie au determinat guvernul să declare stare de urgenţă naţională în urmă cu o lună.
Deşi ploile s-au mai domolit, Biroul australian de Meteorologie a avertizat că un sistem de joasă presiune în sud-est şi un sistem de înaltă presiune în sud ar putea aduce vânturi cu o viteză de până la 100 km/h până sâmbătă.
Locuitorii din casele de pe malul mării au fost avertizaţi în legătură cu formarea de valuri uriaşe. Rafale de vânt de până la 102 km/h au fost înregistrate la Murrurundi, la circa 300 km nord-vest de Sydney.
Bilanţul deceselor din cauza ploilor care au căzut de la începutul acestei săptămâni a crescut vineri la trei, după ce o femeie în vârstă de 55 de ani care fusese dată dispărută în nordul statului New South Wales a fost găsită moartă, a anunţat poliţia.
Estul Australiei, afectat de vânturi puternice şi valuri uriaşe după inundaţiile devastatoare
București
4°C
Articole Similare

20
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
20

14
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
14

515
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
515

102
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
102

1.667
Ucraina a atcat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
1.667

88
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
88

1.410
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
1.410

1.042
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
1.042

5.739
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
5.739

49
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
49

3.238
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
3.238

4.330
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
4.330

9.076
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
9.076
















Comentează