Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Etaj al unui cămin studenţesc al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, inundat cu fum - pompierii au stabilit cauza

cde.news
fum italia casa muzeu florenta

Pompierii au stabilit cauza producerii de fum la etajul al treilea al unui cămin studenţesc al Universităţii de Medicină şi Farmacie, de miercuri seară, astfel că acesta a apărut după folosirea necorespunzătoare a unui aparat de încălzire, potrivit news.ro.

În urma incendiului au fost afectate uşa de intrare într-o cameră de cămin, obiecte de mobilier şi zugrăveala.
Miercuri seară, la ora 22.46, la numărul de urgenţe 112 a fost semnalată prezenţa fumului într-un cămin studenţesc de pe strada Regiment 13 Călăraşi din Timişoara, în apropiere de centrul oraşului, unde se află un cămin studenţesc al Universităţii de Medicină şi Farmacie.
”A fost alertat Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara şi trimişi la locul intervenţiei 15 pompieri cu o autospecială de primă interventie si comandă, 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. La sosirea echipajelor la locul intervenţiei s-a constatat că etajul 3 al căminului studenţesc era inundat cu fum”, a transmis ISU Timiş.
Ca urmare, 55 de persoane au ieşit din clădire. Una dintre persoanele autoevacuate a primit îngrijiri medicale la faţa locului, în urma inhalării de fum, dar a refuzat transportul la spital.
Pompierii au intervenit pentru evacuarea fumului din clădire şi verificarea spaţiilor în vederea evacuării persoanelor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.