Dacă vă pregătiți să vă cumpărați un apartament, este bine să țineți cont de mai multe aspecte decât vă gândiți la prima vedere. Zona este extrem de importantă pentru toți cei care decid să își cumpere propria casă. La fel și spațiul de care veți dispune însă viitoarea locuință, însă, etajul poate fi și el crucial! Asta pentru că în funcție de etaj, unele probleme sunt mai posibile, iar urmările lor pot fi chiar grave.
La ce etaj NU e bine să cumperi un apartament într-un bloc
În București, poluarea ajunge la 100 de decibeli, deși limita admisă de Organizația Mondială a Sănătății este de 50 de decibeli. Fenomenul este cauzat de traficul rutier, feroviar, aerian, dar și de domeniul industriei. Oamenii sunt afectați, uneori fără să realizeze că sunt expuși constant la zgomot.
Conform unui studiu desfășurat de Primăria Capitalei, nivelul de zgomot depășește limitele admise pe 75 de străzi din București. Astfel, aproximativ 700.000 de locuitori sunt afectați de poluarea fonică.
„Nivelul de decibeli de emisie al unui motor nu trebuie să depăşească 95 de decibeli pe timpul nopţii, astfel încât să obținem pragurile mult mai reduse pe care trebuie să le avem la fereastra omului, astfel încât acesta să se poată odihni”, a transmis Gabriel Rău, consilier general PMB, potrivit sursei citate.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii susține că, dacă în timpul nopții, nivelul de 50 de decibeli este depășit, somnul oamenilor are de suferit. Din această cauză pot surveni diverse probleme de sănătate. Poluarea fonică este și mai mare în timpul zilei, atunci când traficul este mult mai intens. Specialiștii spun că cele mai expuse sunt persoanele care locuiesc la ultimele etaje ale blocurilor, în special în zonele aglomerate.
De exemplu, la etajul 10 se poate trece de 75 de decibeli. Acest lucru se întâmplă din cauza efectului de tunel, influențat de modul în care au fost ridicate unele dintre clădiri, mai arată sursa menționată.
Comentează