Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

EToro: Pe piața criptomonedelor, femeile investitori contribuie la creșterea cererii - analiză

zf.ro
bitcoin criptomonede

Săptămâna trecută s-a încheiat într-o o notă optimistă, după ce guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, a declarat că se așteaptă ca vaccinurile să contribuie la o redresare economică „puternică” în Marea Britanie în a doua jumătate a acestui an, notează Ionuț Paulenco, analist de piață eToro.

Între timp, în trimestrul următor, Banca Angliei se așteaptă ca restricțiile să continue să cântărească puternic asupra activității economice, producția urmând să scadă cu 4% în T1. Peste 10 milioane de persoane au primit deja cel puțin o doză de vaccin în Regatul Unit.

În Statele Unite, rezultatele slabe ale raportului privind ocuparea forței de muncă vin să sprijine propunerea președintelui SUA, Joe Biden, pentru pachetul maximal de relansare economică anti-Covid. Președintele a arătat însă pentru prima dată că ar putea fi de acord și cu ideea unui ajutor financiar direcționat mai restrictiv în ceea ce privește banii acordați direct persoanelor fizice, cu mai puține familii care să primească cecurile de 1.400 de dolari, o cerere cheie a republicanilor.

Susținerea republicană este totuși opțională, deoarece democrații au dovedit că au majoritatea pentru a trece pachetul de ajutor anti-Covid prin Congres vineri, votând în bloc pentru aprobarea unei schițe de buget incluzând suma totală de 1,9 trilioane de dolari, fără sprijin republican. Pe lângă cecurile de 1.400 de dolari, pachetul include 350 de miliarde de dolari în ajutoare federale acordate statelor și municipalităților, în plus față de cele 150 de miliarde de dolari în fonduri pentru redeschiderea școlilor. De asemenea, proiectul de lege vine cu propunerea de prelungire a suplimentului de 400 de dolari pe săptămână pentru indemnizațiile de șomaj până în septembrie. De remarcat că Senatul a renunțat însă la propunerea de a crește salariul minim la 15 dolari pe oră.

De asemenea, președintele pregătește un pachet financiar separat pentru lansarea unui program universal de vaccinare, despre care a spus că este un pas esențial pentru restabilirea sănătății economiei Statelor Unite. Aceste măsuri pentru stimularea veniturilor gospodăriilor cu dificultăți ar trebui să vină în sprijinul sectorului de bunuri de consum ne-esențiale.

„Mă aștept ca pachetul generos de ajutor, împreună cu ratele scăzute ale dobânzii, să continue să alimenteze creșterea piețelor financiare din SUA, iar cu o astfel de tipărire masivă de bani mă aștept ca dolarul să scadă față de alte valute”, spune Paulenco.

În materie de acțiuni Walt Disney (NYSE: DIS) își raportează câștigurile trimestriale după închiderea pieței joi, (11/02), analiștii așteptându-se ca gigantul să anunțe câștiguri de 0,34 dolari pe acțiune (în scădere cu 77% față de anul anterior). În cele două trimestre anterioare Disney a înregistrat scăderi ale veniturilor de 42% și 22% (a pierdut aproape 5 miliarde de dolari în aprilie, mai și iunie), în timp ce parcurile sale tematice au fost închise din cauza pandemiei de coronavirus. Dar, într-o notă mult mai pozitivă, serviciul de video streaming Disney + a ajuns deja la 86,8 milioane de abonați în primul său an de funcționare și crește mai repede decât Netflix. Pentru a accelera creșterea abonaților, Disney planifică investiții în conținut nou, inclusiv zeci de seriale originale provenite din francizele preferate precum Star Wars, Marvel, studiourile Disney și Pixar. Pentru a finanța acest lucru, în martie, Disney intenționează să ridice taxa de abonament cu un dolar, de la 7,99 dolari în SUA, cu un obiectiv de creștere de la 300 la 350 de milioane de abonați la Hulu, ESPN + și Disney + până în 2024.

Acțiunile Disney au în prezent o valoare de 181,16 dolari, o creștere de 110%, față de 85,76 de dolari când au fost lovite de pandemie în martie anul trecut. Dacă luăm în considerare previziunile privind creșterea numărului de abonați, conținutul bun și probabilitatea ca parcurile lor tematice să redevină operative mai târziu în acest an, Disney ar trebui să fie bine poziționată și să profite din plin de revenirea economică așteptată în a doua parte a anului.

Pe piața criptomonedelor, femeile investitori contribuie la creșterea cererii, arată noile date eToro.

Un nou val de femei investitor contribuie la creșterea cererii de cripto-active cum ar fi bitcoin și ethereum, potrivit noilor date de pe platforma globală de investiții eToro. Procentul de femei investitor în bitcoin și ethereum a crescut la 15% și respectiv 12% în ultimul an, comparativ cu 10% și respectiv 11%, față de începutul anului 2020.

Ethereum și Dash înregistrează cele mai mari creșteri de la o lună la alta în tranzacționările efectuate la nivel global.

În total, numărul persoanelor care dețineau bitcoin pe platforma eToro la sfârșitul lunii ianuarie 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, este mai mult decât dublu, înregistrând o creștere de 106%. Ethereum a urmat exemplul, în creștere cu 82% față de anul precedent.

Performanța prețurilor Bitcoin este bine cunoscută, dar și Ethereum a înregistrat o creștere substanțială a prețurilor, atingând un maxim istoric săptămâna trecută. Ethereum a fost al doilea cel mai tranzacționat activ din ianuarie (imediat după bitcoin). Comparativ cu luna precedentă, Ethereum a înregistrat o creștere cu 313% a activității de tranzacționare.

Între timp, Dash, o monedă digitală poziționată ca un rival direct al bitcoin, a înregistrat cea mai mare creștere a tranzacțiilor luna trecută față de luna precedentă, crescând cu 348%, ceea ce o poziționează din nou în top 10.

eToro este o platformă online de investiții multi-active, cu milioane de utilizatori înregistrați și cu o gamă largă de instrumente de tranzacționare și de investiții pentru piețele de capital.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.