Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eugen Nicolicea îi face praf pe magistrați: 'Articolele declarate neconstituţionale le aparţin, aproape, în totalitate' / VIDEO

nicolicea

Deputatul PSD, Eugen Nicolicea, membru al Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, a afirmat miercuri că articolele declarate neconstituţionale aparţin aproape în totalitate organizaţiilor profesionale, adăugând că eliminarea preşedintelui ţării din numirea conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie respectă decizia Curţii Constituţionale.

"Observaţi poziţia domnului Cupşa (Ioan Cupşa, deputat PNL - n.r.), care zice că e poziţia PNL, că ei vor să nu se ajungă la finalitatea unui proces legislativ, adică nici să se aprobe, nici să se respingă. Aşa ceva până acum nu am văzut. L-am întrebat în mod expres ce articol invocă de neregularitate, nu a ştiut să invoce niciun articol, tot doar ca să tărăgăneze. Cu privire la ce a spus despre textele respective, dau citat din domnul Cupşa, 'PNL va însuşi toate propunerile făcute de organizaţiile profesionale'. Articolele declarate neconstituţionale aparţin aproape în totalitate acestor organizaţii, deci putem să spunem că cele neconstituţionale sunt însuşite în totalitate de către PNL şi anumite chestiuni parţial - că PSD a acceptat doar selectiv acest lucru - şi de noi. Dar să îşi recunoască vina că în totalitate le aparţin lor articolele neconstituţionale", a spus Nicolicea la finalul şedinţei comisiei, întrebat cum comentează declaraţiile unor membri ai Opoziţiei care susţin că cei de la Putere au convenit anumite modificări la aceste legi care nu se regăsesc în deciziile Curţii Constituţionale.

Citește și: Acum s-a aflat! Cui i-a trimis bani milionara Israela Vodovoz, cu doar o săptămână înainte de a muri

El a adăugat că articolul în care se vorbea despre "aşa-zisa eliminare a preşedintelui" din numirea conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost declarat neconstituţional la solicitarea PNL.

Nicolicea a menţionat că eliminarea totală a preşedintelui ţării din numirile amintite respectă motivarea Curţii Constituţionale.

Citește și: O fabrică belgiană, care exporta carne STRICATĂ în Europa de Sud-Est, ÎNCHISĂ! Ce spune ANSVSA despre prezența produselor pe piața din România

"Respectă decizia, că nu trebuie să coincidă, pentru că nu dăm doar copy-paste, respectă decizia Curţii Constituţionale şi respectă de asemenea standardele Comisiei Europene privind independenţa sistemului judiciar. (...) Vă dau citat din standardele internaţionale privind independenţa sistemului judiciar şi dacă vreţi, vă mai dau citat şi din GRECO, în care se spune că numirea conducătorilor Înaltei Curţi trebuie să fie făcută de o comisie care trebuie să aibă încrederea generală atât a Guvernului, cât şi a opiniei publice. Bănuiesc că nu este domnul preşedinte nicio comisie ca să îndeplinească condiţiile acestea, comisia aceasta fiind bucata aceea din CSM care se ocupă", a mai declarat Nicolicea.

Deputatul PNL, Ioan Cupşa, membru în Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei, a afirmat miercuri că PSD şi ALDE urmăresc să îl scoată pe preşedintele României definitiv din procedura de numire a preşedintelui şi vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Citește și: Lovitură grea pentru șoferi: Câți bani vor scoate din buzunar pentru taxa auto în 2018

"Constatăm prin textul propus astăzi, preşedintele nu mai are nicio competenţă cu instalarea conducerii ÎCCJ. Asta este voinţa politică a celor de la Putere de a-l scoate pe preşedintele României complet din procedura de numire a preşedintelui şi vicepreşedinţilor Înaltei Curţi", a precizat Cupşa după şedinţă.

Liberalul a explicat că la această şedinţă a fost o primă lectură a propunerilor făcute de către PSD, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc dezbateri şi vot pe amendamente.

Citește și: Dezvăluire incendiară a Olguței Vasilescu! Cui i-a dat peste nas și de ce

"Am remarcat că în afara textelor care au fost declarate în mod clar şi direct neconstituţionale prin sesizările pe care noi le-am făcut, în afara acestor texte, şi alte texte normative din propunerile pe care dânşii le-au făcut urmează a fi modificate încă o dată la propunerea lor", a spus Cupşa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.