Consilierul BNR, Eugen Rădulescu, a vorbit, într-un interviu acordat postului Antena 3 CNN, despre controversata lege a pensiilor speciale și despre amânarea deciziei Curții Constituționale privind reforma acestora. Rădulescu critică dur actualul sistem de pensionare al magistraților și susține că situația este „imorală” și „fără precedent în lume”.
Întrebat despre dublul standard în aplicarea reformelor – creșterea rapidă a taxelor pentru populație versus amânarea deciziei privind tăierea pensiilor speciale – Eugen Rădulescu a fost tranșant.
„Eu nu pot să vă spun aici decât un singur lucru: nu există țară pe fața Pământului unde judecătorii să iasă la pensie la 47 de ani. Nu există în toată Europa. În Statele Unite, pentru anumite poziții, nici nu există noțiunea de pensie. Trăiești în funcția respectivă. Până când mori, ești în funcția respectivă de judecător. Noi vrem să scoatem judecătorii exact atunci când încep să dobândească experiență. La 47 de ani ești în deplinătatea puterii fizice și intelectuale, iar experiența pe care ai dobândit-o până la vârsta aceea este cu adevărat valoroasă și abia atunci începe să se poată manifesta. Noi vrem să dăm cu piciorul la această resursă formidabilă din motive pe care eu personal nu le pot înțelege. Eu spun numai că este imoral, este fără precedent în lume iar ideea că este independența justiției afectată, dacă judecătorul nu ia o pensie de peste 5.000 euro la pensionare, să știți că pensia în în Europa Occidentală este pe la 3.000 euro și acolo costurile sunt mai mari. Nu sunt încă costurile noastre la nivelul celor din Occident, noi avem cea mai mare pensie specială, 70.000 lei. Media este peste 5.000 euro şi în vestul Europei este la 3.000 euro. Probabil acolo nu există niciun fel de independența justiției. Dacă dacă toate cele 26 de țări, în afară de România, ies la pensie la 65 până la 70 de ani și cu pensii de cel mult 3.000 euro, înseamnă că, vai şi amar de independența justiției de la ei”, a declarat Eugen Rădulescu.
Întrebat dacă responsabilitatea pentru apariția acestor privilegii revine clasei politice, consilierul BNR a recunoscut că politicienii au alimentat sistemul: „Ba da, dar nu le-au protejat. Le-au umflat. Nu se poate ca un singur om să ia o pensie cât 20 de alți oameni, pentru că până la sfârșitul vieții, bine, având în vedere că iese la pensie la 47 de ani, poate să mai trăiască încă 35 de ani cu pensia aia, în timp ce muritorii de rând au 10-15 ani de trăit cu pensia pe care o au.”
Ce se întâmplă dacă nu sunt tăiate pensiile speciale: „Un eșec groaznic”
Rădulescu a comentat și declarația premierului Ilie Bolojan, care a spus că Guvernul și-ar pierde legitimitatea dacă reforma pensiilor speciale nu va trece testul Curții Constituționale.
„Ar fi un eșec groaznic al societății românești, pentru că premierul s-a bucurat să vină. Ar fi un eșec îngrozitor al societății, nu al premierului. Premierul a făcut tot ceea ce era omenește posibil. Nu, n-aș arunca vina pe el pentru asta în niciun caz.”, a spus Rădulescu.
La întrebarea dacă guvernul și-ar pierde legitimitatea, consilierul BNR a spus: „Mă tem că n-aș putea să-l contrazic.”
Și a explicat de ce acest moment este unul crucial și politic: „Nu cred că el are toată îndreptățirea să gândească în felul acesta. Adică e un test oarecum și politic. Este un test exclusiv politic. Părerea mea este ca e neconstitional sa ieși la pensie la 47 de ani, scrie ca suntem egali în fata legii. Cum suntem egali dacă unii ies la pensii la 47 de ani și noi la 65 de ani.”
Decizia privind reforma pensiilor magistraților a fost amânată de Curtea Constituțională a României (CCR) pentru data de 8 octombrie 2025. Proiectul prevede, printre altele, creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani și plafonarea pensiei la 70% din ultimul salariu net. Reforma este un jalon-cheie în PNRR, iar respingerea ei ar pune în pericol fonduri europene de sute de milioane de euro.
Comentează