DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Eugen Teodorovici: 'Amnistia fiscscală pare singura soluție pentru deblocarea economiei'

facebook
Eugen Teodorovici

Criticată de unii, lăudată de alții, amnistia fiscală promisă de ministrul Eugen Teodorovici ar putea fi de fapt de bun augur pentru economia românească.

Potrivit lui Teodorovici, iertarea de datorii a companiilor ar duce la deblocarea activității acestora și evitarea intrării în faliment. Pentru că există pericolul ca mai multe companii de stat și private să intre în faliment într-o scurtă perioadă de timp, iar asta a bloca practic economia țării.

Citește și: Nervi în PSD, după ATACUL lui Vosganian: 'Domnule Vosganian, vă sfătuiesc să beți vreo doi litri de ceai de tei concentrat'

„Pe mine mă interesează să dăm o șansă marilor companii publice, pentru că acestea, în anii care urmează, nu vor mai putea fi susținute de către stat, așa, pe diverse căi. Comisia Europeană spune clar că ajutorul de stat este ilegal și trebuie recuperat. Și atunci, peste un an-doi, trei sau cinci, există acest risc ca aceste companii să poată fi închise. Dacă suntem un Guvern responsabil, iar eu zic că suntem, trebuie să acționăm în acest fel, și anume: luăm o companie de stat, ștergem penalitățile, dobânzile, rămâne doar ajutorul de stat și facem o analiză financiară pentru acea companie. Nu trebuie să te preocupe pe tine ca companie să-mi dai bani la stat, vreau să te preocupe activitatea economică, sa faci business, să ai activitate economică, fără să mai existe acea presiune cauzată de datoriile către stat.” – a motivat Eugen Teodorovici mecanismul „amnistiei”.

Nu toate companiile sunt însă eligibile pentru această amnistie. Cei care acumulează datorii la stat și refuză să le plătească doar pentru că au auzit că vine o amnistie nu intră în calculele Guvernului.

"Ca mesaj foarte clar, cei care doresc să nu mai plătească pentru că vine o amnistie, clar nu se aplică, pentru că se ia un termen ceva mai în spate, lucrurile s-au întâmplat, nu pot să profite de un mesaj al ministrului Finanțelor și să nu mai plătească. Se poate lua și din 2017, se poate lua din 2018, ca bază de referință.", a mai declarat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.