Formularul 600 va putea fi depus până la 15 aprilie, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate miercuri de Guvern, a anunțat astăzi ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, care a precizat că „Declarația 600 va fi simplificată”.
„Prim ministrul a decis amânarea termenului de depunere a acestui formulat până pe 15 aprilie. Aș adăuga că până la acest termen contribuabilii nu trebuie să mai depună acest formular. (...) Cei care vor să o facă, pot să o facă, dar atât timp cât spunem că vom găsi o soluție față de ceea ce se întâmplă astăzi, adică va fi o formă mult simplificată a acestui formular, atunci oamenii nu mai au de ce să se ducă la Fisc să depună aceste formulare.”, a spus Eugen Teodorovici, într-o conferință de presă.
Cât despre cei care au depus deja acest formular, ministrul Finanțelor a dat asigurări că se va găsi o soluție ca lucrurile să nu se repete și „să nu fie nevoie să depună din nou acele formulare”.
„Este răspunderea Fiscului ca lucrurile să fie cât mai simple”, a mai spus Teodorovici.