Eugen Teodoroviciu, ministrul Finanțelor, cataloghează declarațiile președintelui Klaus Iohannis referitoare la lipsa banilor de pensii și salarii drept iresponsabile, menționând că există buget pentru venituri.
"Domnul președinte a aprobat un buget la începutul acestui an și știm foarte bine că a avut atunci toate elementele de buget, toate măsurile pe care guvernul PSD-ALDE și le-a asumat. Astfel de referiri... că sunt bani de pensii sau se prefigurează o catastrofă la nivel național - sunt declarații iresponsabile. În cel mai rău caz, că ar fi ceea ce spune el adevărat, e o discuție ce se poartă altfel, între președintele României, între primul ministru, într-un cadru restrâns, pentru a vedea dacă aceea e situația și care sunt măsurile pe care Guvernul le-ar putea lua. Chiar dacă ar fi așa ceva adevărat, dar nu e adevărat, nu faci o așa declarație. Trebuie să fie foarte responsabil când face astfe de declarații.Sunt declarații care se pot face până la o anumită limită. De aceea se discută în CSAT (n.n.- Consiliul Suprem de Apărare a Țării) anumite elemente de siguranță națională. Nu le iei și le faci publice. Orice situație de interes național trebuie discutată atunci când situația o impune. Dânsul vorbește de rectificare, ne dă sfaturi să facem rectificarea parțial. Așa ceva nu e posibil. Rectificarea se face per ansamblu, cum se face un buget pe întreaga economie.ectificarea, da, creează efecte negative cu fiecare zi de întârziere. Gândiți-vă simplu: dacă un pacient moare pentru că acel tratament întârzie să i se aplice. Cine răspunde? Sau, în zona economică, o firmă nu depune din timp un proiect. Cumulate, aceste efecte negative, au un efect negativ pe întreaga economie. Degeaba încearcă președintele să ducă discuția într-o altă direcție.", a declarat Eugen Teodorovici la Antena 3.
Comentează