Eugen Teodorovici: Guvernul a dat undă verde înfiinţării Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 15-11-2018

Actualizat: 15-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a făcut primele declarații după ce Guvernul Dăncilă a adoptat OUG pe Fondul Suveran de Investiții. Ordonanţa de joi stabileşte cadrul general de înfiinţare, iar înfiinţarea propriu-zisă se va face printr-o hotărâre de guvern.

"Guvernul a decis să facă acest demers în două etape, prima fiind aceea de a crea cadrul general în care să se poată crea astfel de fonduri, fiecare fond suveran va asigura României investiții sustenabile în zone care se dezvoltă, fondurile vor contribui la dezvoltarea economiei prin susținerea unor zone din industie, forma de organizare este de societăți românești pe acțiuni, iar condițiile de administrare se vor stabili prin OUG", a declarat Eugen Teodorovici.

Pe lista companiilor care ar urma să facă parte din Fond sunt firme precum Tarom, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Romsilva, CFR Călători, CFR Marfă, aeroporturile din Bucureşti, portul Constanţa, Poşta Română sau Cupru Min.

Teodorovici a anunţat, totodată, că a fost introdus în legislaţie ceea ce a fost stabilit în discuţiile cu Eurostat.

”A fost o serie de analize cu cei de la Eurostat. Am inclus tot ce am discutat cu dânşii. Vreau să văd cum decurg lucrurile până la finalul anului”, a spus ministrul.

Eurostat a cerut ca FSDI să fie înfiinţat ca societate cu activitate de intermediere financiară, care să respecte legislaţia Uniunii Europene (UE).

Citește și: Traian Băsescu a EXPLODAT după raportul MCV - Fostul președinte anunță consecințe DEZASTRUOASE

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri