Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că ia în calcul eliminarea tuturor gratuităților pentru parcările administrate de Primărie, după ce numărul mașinilor care beneficiază de scutiri a ajuns să fie dublu față de locurile disponibile. Edilul a criticat inclusiv sistemul prin care mii de jurnaliști primesc acces gratuit la parcare, spunând că o astfel de situație nu mai poate fi justificată într-un serviciu public destinat tuturor bucureștenilor.
Primarul a explicat că situația actuală face ca întregul mecanism de administrare a parcărilor să devină ineficient și costisitor pentru oraș.
Sistemul de parcări, pus sub presiune de numărul mare de scutiri
Potrivit edilului, numărul autovehiculelor care pot parca gratuit este de aproximativ două ori mai mare decât locurile disponibile în sistemul public de parcare.
În aceste condiții, infrastructura creată pentru administrarea parcărilor – de la personalul care încasează taxele până la polițiștii locali care aplică sancțiuni – nu își mai justifică funcționarea.
“Pentru bucureşteni este mai ieftin să nu mai avem nimic, să le lăsăm pe toate la liber (…), doar le dăm cu vopsea, dar nu mai avem oameni care să încaseze parcarea, poliţişti locali care să fie blocaţi ca să dea amenzi.
Întreaga infrastructură de parcări nu-şi mai justifică existenţa, dacă rămâi la un număr de gratuităţi mai mare decât numărul de parcări de două ori. Da? 6.000 de ziarişti, nu vă supăraţi pe mine, mi-au zis colegii mei: Băi, nu te lua de ziarişti, îţi pui presa în cap! Dragii mei, şi eu îmi plătesc parcarea, ca primar. 6.000.
Poate găsim o formulă ca o redacţie să aibă un număr de, nu ştiu, 5, 10, dar 6.000? Sunt redacţii care au sute. Deci, dacă credeţi că de aceea trebuie eu să am hate din partea breslei dumneavoastră, că elimin această gratuitate, atunci asta să fie, dar hai să facem şi ce este corect pentru oraşul acesta! Hibridele şi electricele, cumulat cu ce am zis mai devreme, înseamnă dublu”, a declarat Ciucu.
Primarul spune că decizia este necesară pentru echilibrarea bugetului
Edilul Capitalei a subliniat că măsura nu ar trebui interpretată ca un atac la anumite categorii de șoferi, ci ca o soluție practică pentru administrarea orașului și pentru menținerea unui sistem funcțional.
“Maşina pe care o conduc este maşină hibrid. Nu am nimic cu oamenii, dar hai să luăm decizii care ţin de evidenţe, care ţin de normalitate! Când ajungi la un număr dublu de maşini care pot parca gratis, dublul locurilor de parcare, ce aţi face în locul meu? Este doar o decizie normală de a echilibra bugetul. În aceste condiţii, putem să-l numim serviciul de parcare pentru electrice, hibride şi ziarişti şi-l tratăm ca atare.
E o politică în acest sens, dar este un serviciu de parcare care se adresează întregului oraş, tuturor bucureştenilor. Şi ei vor să aibă acces la un loc de parcare. Despre asta este vorba. Este doar o decizie normală.
Dacă asta presupune hate din partea presei, îmi cer scuze, dar sper să fim cu toţi oameni raţionali şi să luăm deciziile corecte”, a adăugat Ciprian Ciucu.
Posibile schimbări în politica de parcare a Capitalei
Dacă planul va fi pus în aplicare, politica de parcare a Primăriei ar putea suferi modificări importante, inclusiv în ceea ce privește facilitățile acordate unor categorii de vehicule sau profesii.
Primarul susține că scopul final este ca sistemul de parcare să funcționeze echitabil pentru toți locuitorii orașului și să permită accesul real la locurile disponibile.






























Comentează