Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eugen Tomac acuză Viena cu documente: 'Austria însăși este cauza propriei sale crize a imigranților'

consilium.europa.eu
Schengen

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a publicat miercuri pe pagina sa de Facebook un document despre care afirmă că demonstrează este vina Austriei, nu a României, pentru numărul mare de imigranți ilegali.

„Discursul lui Nehammer și Karner cu privire la criza imigranților ilegali este construit pe argumente ce deformează profund realitatea. Un document, la care am avut acces, dovedește fără echivoc că actualul guvern este responsabil pentru situația în care se află Austria în ceea ce privește gestionarea proastă a problemei imigranților ilegali. Cu exact un an în urmă, Consiliul Uniunii Europene a emis o recomandare prin care a avertizat Guvernul de la Viena despre faptul că nu respectă Directiva 2008/115/CE, referitoare la aplicarea acquis-ului Schengen în domeniul returnării. În acest context, condițiile discutate privind relocarea imigranților ilegali din Austria în România și Bulgaria sunt absolut revoltătoare, având în vedere faptul că Uniunea Europeană a demonstrat că Austria nu respectă politica europeană privind returnarea de ani de zile și a indicat clar ce nu funcționează. Problema lor nu suntem noi. Austria însăși este cauza propriei sale crize a imigranților”, a scris Tomac.

„Mai mult, perioada evaluată, anul 2020, este aceea în care ministrul de interne era chiar actualul cancelar, Karl Nehammer. Recomandările UE evidențiază o serie de deficiențe majore în implementarea acquis-ului Schengen și solicită modificări legislative precise pentru a face mecanismul de returnare a imigranților ilegali cu adevărat eficient. În acest context, cred că guvernele României și Bulgariei ar trebui să-i prezinte acest document european lui Karner și să îi solicite să renunțe la condițiile absurde pe care le impune în mod ultimativ. România și Bulgaria trebuie să intre în Schengen fără condiții inventate, ci strict respectând procedurile în vigoare, așa cum s-a întâmplat anul trecut în cazul Croației”, a completat europarlamentarul.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.