Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eugen Tomac, atac dur la adresa lui Klaus Iohannis: 'Prin desemnarea lui Dăncilă ca premier, Iohannis a dat dovadă de indecizie şi neputinţă'

Deputatul Eugen Tomac, preşedinte executiv al PMP, a susţinut joi că, prin desemnarea europarlamentarului Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier, preşedintele Klaus Iohannis a dat dovadă de "indecizie" şi "neputinţă", adăugând că şeful statului putea cere un alt prim-ministru de la PSD cu "minimă experienţă administrativă şi politică".

"Nu mă miră faptul că Iohannis a devenit cel mai de încredere partener al lui Liviu Dragnea. Face parte din felul lui de a privi lucrurile, cu nepăsare şi dezinteres pentru România. Trei ani de zile nu a generat nicio idee, niciun proiect, nicio iniţiativă prin care să ne convingă de faptul că poate mai mult. Acum, prin această nominalizare, când din nou îi dă frâu liber lui Dragnea pentru a face tot ce-l taie capul cu viitorul acestei ţări, domnul preşedinte ne confirmă ceea ce intuiam cu toţii de mult timp, dar nu voiam să tragem linie şi să spunem răspicat, că acestea îi sunt limitele. Indecizie şi neputinţă, asta îl defineşte pe cel votat de românii care nu au vrut să dea toată puterea PSD. Nu există nicio scuză pentru această nominalizare, în condiţiile în care Vasilica Viorica Dăncilă ilustrează perfect profilul mediocrităţii în politică", a scris Tomac, pe Facebook.

El a adăugat că şeful statului putea cere PSD un alt premier.

"Iohannis, dacă îşi dorea atât de mult să-şi conserve liniştea asta asurzitoare, putea cere un alt premier PSD, cu minimă experienţă administrativă şi politică. În PSD existau oameni care, cel puţin, nu ar fi pus România într-o situaţie penibilă pe plan european şi internaţional, dar a preferat să dea din nou ţara pe mâna lui Dragnea, care va distruge totul, promovând în funcţii cheie oameni mai slabi şi mai docili decât acest munte de incompetenţă numit premier de către un preşedinte dezinteresat şi un PSD condamnat să o ridice în slăvi pe Vasilica", a afirmat Tomac.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.