Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eugen Tomac cere DEMISIA ministrului Educației: Cel mai mare bine pe care l-ar putea face este să își anunțe demisia și să explice de ce nu a reușit

eugen tomac

Președintele PMP, Eugen Tomac, a prezentat, vineri, un răspuns de la Ministerul Educației, conform căruia din peste 27.000 de unități de înățământ, 8.195 nu au autorizație de pentru stingerea și prevenirea incendiului, context în care i-a cerut demisia ministrului Valentin Popa, scrie Mediafax.

“I-am cerut domnului ministru Popa să îmi prezinte situația instituțiilor de învățământ cu privire la avizele privind prevenirea și stingerea incendiilor, acele autorizații ISU. (…) Aveți un răspuns primit de la ministrul Valentin Popa care sună așa: aproximativ 3.109 clădiri care aparțin unităților de învățământ preuniversitar de stat dețin autorizație PSI, respectiv privind prevenirea și stingerea incendiilor, 16.129 de clădiri nu fac obiectul autorizării, iar 8.195 de clădiri nu au autorizație PSI. Cam așa se preocupă partidul-stat de educație la ora actuală”, a declarat președintele PMP, Eugen Tomac.

În răspunsul prezentat de liderul PMP, din aprtea Ministerul Educației Naționale, se arată că „toate unitățile de învățământ sunt controlate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, cel puțin o dată pe an, indiferent dacă acestea dețin sau nu autorizație de securitate la incendiu”.

Citește și: Gigi Becali şochează cu o declaraţie despre vedeta FCSB: 'Nu are sânge de român, n-ar trebui să fie la naţională'

În urma raportului primit, dar și după apariția primelor manuale unice, care au avut greșeli, Eugen Tomac a cerut, vineri, demisia ministrului Valentin Popa.

„Ultima ispravă legată de manualele tipărite, cele 1,6 milioane de manuale, care valoreză peste 5 milioane de euro sunt un temei puternic, inclusiv acesta cu privire la situația instituțiilor de învățământ care nu au autorizație ISU, pentru ca ministrul Educației să își prezinte demisia. Cel mai mare bine pe care l-ar putea face ministru în această perioadă, înainte de începerea anului școlar, este să își anunțe demisia și să explice de ce nu a reușit împreună cu autoritățile locale, cu Guvernul să implementeze un plan național prin care copiii României să învețe în siguranță”, a mai spus Eugen Tomac.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.