Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eugen Tomac (PMP): 'Mă tem că sunt şanse foarte puţine pentru a trece acum moţiunea'

facebook.com
Eugen Tomac

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, crede că sunt şanse foarte puţine, acum, pentru a trece o moţiune de cenzură şi că un astfel de demers ar fi trebuit făcut de Opoziţie după evenimentele din 10 august, scrie Agerpres.

"Cred că moţiunea de cenzură trebuia depusă imediat după evenimentele din 10 august, pentru că cel mai potrivit moment pentru a da jos guvernul a fost exact atunci când s-a produs ruptura în PSD. La ora actuală, Liviu Dragnea pregăteşte o remaniere guvernamentală. Are suficiente pârghii şi funcţii pe care le va putea oferi nemulţumiţilor din PSD şi deja o parte dintre cei care clamau nemulţumirea pentru modul dictatorial în care conduce partidul sunt lângă Liviu Dragnea. Mă tem că sunt şanse foarte puţine pentru a trece acum moţiunea. Am ratat un moment de aur pe care l-a avut Opoziţia exact în urmă cu trei săptămâni, când, printre cei mai influenţi lideri ai PSD îi cereau capul lui Liviu Dragnea. Atunci trebuia depusă moţiunea", a declarat, vineri, Eugen Tomac, într-o conferinţă de presă.

Liderul PMP a anunţat că va discuta cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, care a anunţat, joi seara, că o moţiune de cenzură va fi depusă "cu siguranţă".

Citește și: Replică FULGER din PSD după scandalul privind BLOCAREA fondurilor europene pentru pesta porcină

"Acum nu ştiu pe ce calcule mizează domnul Orban. Eu am discutat cu dumnealui atunci. A evitat atunci să ne asumăm o moţiune de cenzură", a mai precizat Tomac.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi seara, la Digi 24, că o moţiune de cenzură va fi depusă "cu siguranţă", dar momentul depunerii va fi atunci când şansele de a obţine voturi suplimentare faţă de ale parlamentarilor de opoziţie vor fi "cele mai mari".

Orban a menţionat că în scopul obţinerii votului unor parlamentari de la partide care în prezent susţin guvernul, au loc discuţii atât cu grupurile parlamentare, cât şi cu parlamentari PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.