Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

EURO 2020: Eriksen rămâne 'inima echipei', spune selecţionerul danez, Kasper Hjulmand

eriksen

Selecţionerul naţionalei daneze de fotbal, Kasper Hjulmand, a subliniat importanţa lui Christian Eriksen pentru echipă înainte de meciul cu Cehia, de sâmbătă, din sferturile de finală ale EURO 2020, de la Baku, scrie DPA.

''Vom juca cu Christian în gândurile noastre. El este încă inima echipei. Şi cu această inimă şi fără teamă vom intra pe teren cu toată forţa'', a spus Hjulmand.

Selecţionerul a mulţumit tuturor fanilor danezi care au susţinut echipa la meciurile de până acum, informează Agerpres.

''Nu jucăm pentru noi, jucăm pentru Danemarca. Nu am fi reuşit fără sprijinul suporterilor, fără a simţi relaţia strânsă dintre ei şi echipa naţională. Avem două vise: unul este să câştigăm, să aducem bucurie oamenilor, al doilea este să fim un exemplu în Danemarca. Simţim energia fanilor noştri, le suntem recunoscători pentru sprijin'', a arătat selecţionerul.

Pe 18 iunie, mijlocaşul Christian Eriksen a fost externat după o "operaţie reuşită", la şase zile după ce a suferit un stop cardiac în timpul unui meci de la EURO 2020, a anunţat Federaţia daneză de fotbal.

Medicii au indicat că i-au implantat lui Christian Eriksen un defibrilator cardiac, după ce fotbalistul s-a prăbuşit pe teren în cursul meciului Danemarca - Finlanda (0-1), disputat în Grupa B a EURO 2020.

Eriksen a suferit un stop cardiac în minutul 43 al meciului de la Copenhaga, fiind resuscitat pe gazon înainte de a fi transportat la un spital din capitala daneză, unde a fost operat, existând un mare semn de întrebare în ce priveşte continuarea carierei sale.

"Operaţia a decurs bine şi mă simt bine ţinând cont de împrejurări", declara atunci, într-un comunicat, jucătorul, care i-a putut vizita pe coechipierii săi aflaţi într-un cantonament la nord de Copenhaga.

Eriksen a mulţumit totodată pentru "nenumăratele mesaje" primite.

Danemarca şi Cehia vor juca pentru un loc în semifinalele EURO 2020 sâmbătă, de la ora 19,00 (ora României), pe Stadionul Olimpic din Baku (Azerbaidjan).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.