DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

EURO 2020: Premianţii şi corigenţii după faza grupelor

alephnews.ro
minge fotbal uefa euro 2020

AFP trece în revistă premianţii şi corigenţii după faza grupelor turneului final EURO 2020, de la salvatorii lui Christian Eriksen şi noul record al lui Cristiano Ronaldo până la incredibilul autogol al slovacului Martin Dubravka şi numeroasele polemici.

Cea mai frumoasă acţiune din primul tur este incontestabil cea realizată în echipă în jurul lui Morten Boesen, medicul naţionalei Danemarcei: salvarea vieţii lui Christian Eriksen, conducătorul de joc al formaţiei sale, care s-a prăbuşit pe teren, victima unui stop cardiac, în timpul meciului cu Finlanda. Întreg staff-ul medical, dar şi căpitanul Simon Kjaer, care i-a oferit primul ajutor lui Eriksen, au contribuit la reanimarea jucătorului, potrivit agerpres.ro.

Cristiano Ronaldo a stabilit un nou record individual. La egalitate cu Michel Platini în ce priveşte numărul de goluri înscrise la Campionatul European, 9 (francezul le-a marcat pe toate la o singură ediţie, în 1984), portughezul, cu cinci goluri în faza grupelor, l-a depăşit pe fostul căpitan al echipei Franţei, ajungând la cota 14. El a egalat de asemenea recordul numărului de goluri marcate pentru o echipă naţională de iranianul Ali Daei (109 goluri) şi poate puncta din nou în meciul cu Belgia din optimi de finală.

Fiecare Campionat European le permite unor jucători să se afirme. În acest prim tur, au putut fi apreciate tehnica uriaşului ceh Patrik Schick, incisivitatea germanului Robin Gosens, noua perlă olandeză Denzel Dumfries, inventivitatea suedezului Alexander Isak sau renaşterea italiană, simbolizată de Manuel Locatelli.

La fiecare turneu se marchează goluri spectaculoase. Printre cele mai frumoase de acum, lobul de la 50 m al lui Patrik Schick împotriva Scoţiei, ghiulea danezului Andreas Christensen în meciul cu Rusia sau golul reuşit cu exteriorul de croatul Luka Modric în poarta aceluiaşi ghinionist scoţian David Marshall.

Mai ghinionist decât Marshall a fost Martin Dubravka, portarul Slovaciei, cu autogolul său spectaculos şi grotesc din meciul cu Spania, când şi-a boxat mingea în poartă.

În jurul terenurilor au existat numeroase tensiuni. UEFA a fost foarte criticată pentru că nu a permis ca stadionul din Munchen să fie iluminat în culorile curcubeului, simbol al minorităţii LGBT, la meciul Germania - Ungaria, oficial pentru a nu face "politică". UEFA şi-a colorat apoi logo-ul de pe site în aceste culori, dar ''răul'' era făcut.

Unele critici au vizat şi superficialitatea protocolului în caz de comoţie, după ce francezul Benjamin Pavard a fost lovit de un adversar în meciul cu Germania, iar austriacul Christoph Baumgartner şi ucraineanul Ilia Zabarnîi s-au lovit cap în cap.

Covid-19, sinonim cu locuri goale pe stadioane şi cu jucători contaminaţi şi îndepărtaţi, a perturbat competiţia.

Cele mai mari eşecuri colective de la această competiţie sunt Turcia şi Polonia, echipe despre care mulţi credeau că vor face o figură frumoasă.

Turcia a contat pe trei jucători de la Lille, campioana Franţei, Yusuf Yazici, Zeki Celik şi mai ales căpitanul său, atacantul Burak Yilmaz, "Kral" ("Regele"), invizibil la acest turneu, la fel ca Hakan Calhanoglu, de la AC Milan. Echipa a suferit trei înfrângeri clare, a marcat un singur gol şi aproape că nu a existat pe teren.

Polonia lui Robert Lewandowski, autor a trei goluri, a jucat ceva mai bine, dar a plecat acasă cu un singur punct, departe de performanţa sa din 2016, când a ajuns în sferturi de finală.

Şase penalty-uri au fost ratate şi opt transformate. La un moment dat au fost mai multe cele ratate, înainte ca Benzema şi Cristiano Ronaldo să înscrie de la punctul cu var în Franţa - Portugalia.

Recordul este deţinut de Spania, care a irosit două, Gerard Moreno în meciul cu Polonia şi Alvaro Morata în cel cu Slovacia.

În meciul Ucraina - Macedonia de Nord, portarii au apărat două penalty-uri, bătute de Ruslan Malinovski şi Ezgjan Alioski. Mingea a revenit însă la acesta din urmă, care a reuşit să înscrie.

Galezul Gareth Bale a executat foarte prost penalty-ul său în meciul cu Turcia de la Baku, trimiţând mingea în Marea Caspică, comentează AFP. Danezul Pierre-Emile Hojbjerg a ratat în meciul cu Finlanda, însă după incidentul cu Eriksen chiar şi cei cu nervii cei mai puternici puteau fi destabilizaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.