Urmaşii delegaţilor bihoreni la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia vor fi identificaţi şi memoria lor onorată printr-un amplu proiect al eurodeputatului Emilian Pavel, prin Asociaţia 'Urmaşii Marii Uniri' din Oradea.
Proiectul intitulat "Urmaşii Marii Uniri" a fost lansat luni seară în cadrul unei recepţii organizate la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Printre oaspeţi s-au aflat secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Veaceslav Şaramet, consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, episcopul greco-catolic Virgil Bercea, în prezenţa unor personalităţi ale judeţului, oameni de cultură, reprezentanţi ai partenerilor, ai mediului de afaceri, studenţi ai Universităţii din Oradea, precum şi a câtorva dintre urmaşii delegaţilor bihoreni la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1918, scrie AGERPRES.
Potrivit profesorului universitar Viorel Faur, care a tipărit recent o carte-document pe tema Marii Uniri, 105 delegaţi aleşi şi de drept din zona Bihorului au votat la Marea Adunare de la Alba Iulia. Însă urmaşii acestora se ridică, numeric, la câteva zeci de mii, apreciază eurodeputatul iniţiator.
'Dacă la început ne-am propus doar să îi identificăm, prin contribuţia partenerilor noştri am decis că vom scrie despre fiecare delegat câte o poveste personală, cu ce spuneau ei despre marele eveniment. Proiectul vrem să îl încheiem anul acesta, până pe 12 octombrie, când s-a semnat Declaraţia de la Oradea. Vom tipări probabil un volum, dar vrem întâi să le postăm poveştile şi să îi punem în legătură pe toţi cei care fac parte din acest arbore genealogic, să-i zic aşa. Ne-am bucura dacă urmaşii Marii Uniri, cei 50 sau 70.000 sau câţi vor fi, ar avea un mesaj comun, aşa cum au avut strămoşii noştri, într-un fel de proiect de ţară,' a declarat, pentru AGERPRES, Emilian Pavel, preşedintele Asociaţiei Urmaşii Marii Uniri.
Prin cuvinte emoţionate şi vechi fotografii de familie, tânăra Cătălina Ficuţ, vicepreşedinta asociaţiei, a vorbit despre stră-stră-bunicul ei, Chiş Gheorghe, din satul Burzuc, după care muzeografa Ana Martin a evocat amintirea bunicului ei, Petru Martin, delegat la Marea Unire din satul Bălnaca, aşa cum a fost şi bunicul Ligiei Mirişan, directoarea Bibliotecii judeţene, Chişbora Gavril, din satul Chioag.
'Avea un sentiment patriotic ieşit din comun, era un foarte mare român. A plecat la Alba Iulia cu trăsura şi îşi schimba din timp în timp caii, pe care îi lua la întoarcere. El a vorbit în numele birăilor din Bihor, acolo, la Alba Iulia şi semnătura lui se găseşte pe actul Unirii. Pentru mine este o mândrie deosebită, pentru că astfel îmi regăsesc rădăcinile într-un mod foarte emoţionant,' a spus Ligia Mirişan.
Consulul general al României la Gyula le-a mulţumit reprezentanţilor instituţiilor care sprijină eforturile pentru 'păstrarea sentimentelor româneşti dincolo de graniţa trasată, la un moment dat, nefiresc'.
'Cred că cea mai importantă calitate a fiecăruia dintre noi este că suntem, într-un fel sau altul, urmaşi ai Marii Uniri. Pe vremuri mult mai grele decât cele contemporane, când zăngănitul armelor se auzea aproape de urechile oamenilor care au construit Marea Unire, oamenii au fost capabili să-şi dea mâna, să intre metaforic într-o sală şi după o noapte de muncă, au ieşit cu o rezoluţie. Au unit spirite, au unit o naţiune. Din cadrul comunităţii istorice din Ungaria, unde noi depunem eforturi pentru menţinerea identităţii culturale, lingvistice, etnice şi religioase, suntem mândri că au fost 13 delegaţi la Alba Iulia. Au fost delegaţi de la Gyula, Micherechi, din alte localităţi. În acest moment nu am găsit înţelegere decât într-o singură comunitate şi vă cer, public, în această seară sprijinul, să putem să montăm la Cenadul unguresc, în judeţul Csongrad, o placă comemorativă în memoria preotului din acea localitate care a fost delegat la Marea Adunare Naţională,' a spus Florin Vasiloni.
În echipa de proiect s-au angrenat benevol până acum 20 de studenţi, care, pe baza parteneriatelor realizate cu peste 15 instituţii, ONG-uri, biserici şi facultăţi, au început să adune mărturii despre delegaţii bihoreni. Câteva sunt postate începând de luni pe portalul online interactiv www.urmasiimariiuniri.ro, creat special şi dedicat Centenarului.
Proiectul, finanţat în această etapă din resursele asociaţiei, a început să se concretizeze prin realizarea portalului pe care vor fi adunate poveştile-mărturii despre delegaţi, dar care va servi şi pentru a promova acţiunile partenerilor dedicate Centenarului, organizarea în comun de seminarii, conferinţe, dezbateri sau alte activităţi de promovare a Marii Uniri.
Asociaţia 'Urmaşii Marii Uniri' a fost înfiinţată de Emilian Pavel alături de alţi tineri bihoreni în anul 2016, din dorinţa de a cinsti memoria şi valorile promovate de participanţii bihoreni la Marea Unire, dar şi de a evidenţia rolul major al judeţului Bihor şi al Oradiei în desfăşurarea evenimentelor premergătoare Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia.
'Am fost încă de la prima citire, acum mulţi ani, marcat şi impresionat de conţinutul Rezoluţiei de la Alba Iulia din 1918. În opinia mea, românii ardeleni au adoptat atunci un text modern, progresist, vizionar, bazat pe valori care azi stau la temelia Uniunii Europene. Abia ieşiţi, şi încă nu deplin, dintr-un mileniu de subjugare, românii care au votat la Alba Iulia doreau şi proclamau libertatea, democraţia, drepturi sociale, iubire şi entuziasm faţă de celelalte naţiuni subjugate şi proaspăt eliberate, dorinţa de bună convieţuire, smerenie faţă de jertfa soldaţilor români căzuţi pentru unirea ţării, recunoştinţă faţă de aliaţi şi, nu în ultimul rând, fapt remarcabil, vot egal pentru pentru femei şi bărbaţi,' a declarat Emilian Pavel.
Eurodeputatul Emilian Pavel a lansat proiectul 'Urmaşii Marii Uniri'
Explorează subiectul
Articole Similare

1.751
Marcel Ciolacu intervine peste Nicușor Dan, în problema Consiliului de Pace: Aș fi decis din prima zi să mergem
1.751

1.736
Cine este vinovatul, în opinia fostului premier Orban, din cauza căruia nu a fost îmbunătățit ratingul de țară: Este neîncrederea în PSD
1.736

1.401
Marcel Ciolacu îl apără pe Constantin Toma: Nu e userist, e mai căpos. S-a ajuns la o linie roșie
1.401

2.276
Marcel Ciolacu: Cel mai bine, dacă se rupe guvernarea, e să mergem la anticipate
2.276

2.684
Ciolacu anunță singurul motiv pentru care PSD ar trebui să iasă de la guvernare. Avertismentul fostului premier: Se duce țara în cap
2.684

2.261
Marcel Ciolacu susține miniștrii PSD care boicotează reforma administrației: Suntem normali la cap? Am trecut prin recesiune și nu ne-am dat seama
2.261

2.199
Un lider liberal pune la punct PSD și pe Sorin Grindeanu: „Vorbesc despre responsabilitate, dar flirtează permanent cu populismul și chiar cu AUR”
2.199

1.762
Ministrul Agriculturii acuză că marfa Mercosur e plină de chimicale interzise în UE și modificată genetic: Noi vrem să testăm marfa!
1.762

4.703
Trei miniștri PSD resping reforma administrativă propusă de Bolojan: Florin Barbu anunță că nu votează nici bugetul pe 2026
4.703

5.604
„Ieșiți din securism!” – Mesaj dur al lui Sever Voinescu către președinte, premier și partid, despre „cel mai mare pericol pentru România”
5.604

1.764
Radu Miruță anunță ce a discutat cu Mark Rutte: Lumea se schimbă rapid!
1.764

2.313
Cîțu ia la țintă Guvernul, BNR și Fitch: „Soluțiile” implementate din vara lui 2025 nu doar că n-au ajutat, dar au înrăutățit vizibil situația economică
2.313

4.745
Consilierul lui Nicușor Dan îl face praf pe Călin Georgescu: Vorbește sistematic și dezarticulat. Dan spune ce gândește
4.745

















Comentează