Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eurodeputatul Gabriela Zoană: Comisia Europeană nu este la cheremul lui Ludovic Orban

Gabriela Zoană

Eurodeputatul PSD, Gabriela Zoană îi recomandă lui Ludovic Orban să se lămurească cu practicile și cu precedentele în materie de instituții europene și abia apoi să depună sesizări.

''Taxa pe lăcomie a fost emisă de către Guvern pentru a limita practicile băncilor și metodele prin care se creștea artificial ROBOR-ul. În ciuda a ceea ce s-a declarat inițial din partea bancherilor, recent au apărut tot mai multe probe în sensul că da, băncile pot manipula indicele ROBOR, cu efecte negative asupra dobânzilor și a costului asociat creditării populației.

Înțeleg că PNL dorește acum să sesizeze Comisia Europeană în legătură cu această taxă. Probabil că nu le convine nici că Guvernul a luat apărarea celor mulți și îndatorați băncilor, dar nici că denumirea taxei vorbește de la sine despre ce practici se doresc a fi eliminate prin introducerea ei.

PNL se află, ca de fiecare dată, într-o mare eroare. Comisia Europeană a acceptat aplicarea unor taxe identice în Austria, Franța, Suedia, Ungaria, Slovacia și alte țări europene. Comisia Europeană nu este la cheremul celor de la PNL, așa cum își închipuie liderii acestui partid, obișnuiți să sesizeze instituțiile europene de fiecare dată când apare câte o groapă în asfalt în fața sediului lor din Modrogan.

Citește și: Inedit - Victor Negrescu în presa internațională: 'Voi lupta pentru o voce mai puternică a României în UE'

Le amintesc celor din PNL că tot ei au fost cei care, în luna decembrie, atunci când s-a anunțat ideea introducerii acestei taxe, au ieșit cu declarații și comunicate care anunțau apocaliptic efecte dezastruoase pentru economie. Suntem deja în februarie, nu a murit niciun bancher de la aplicarea acestei taxe, nu s-a închis nicio bancă și nu s-a defectat niciun ATM din cauza introducerii ”taxei pe lăcomie”. Ba, dimpotrivă, încrederea populației în PSD a crescut, în timp ce încrederea în PNL a scăzut, concomitent cu apariția unor noi formațiuni și alianțe de dreapta.

Ludovic Orban încearcă să contracareze această scădere în sondajele de opinie prin depunerea pe bandă a unor sesizări către instituțiile românești și europene. De altfel, domnul Orban tinde să devină un reclamagiu de profesie începând cu luna mai a anului trecut, atunci când a depus personal o reclamație împotriva premierului României și a continuat să își desăvârșească această ”artă” pe tot parcursul anului. În momentul acesta a ajuns la un anumit grad de ”măiestrie” și, probabil, nu se poate abține.

Îi recomand ca, în materie de instituții europene, să se lămurească, mai întâi în legătură cu practicile și cu precedentele în materie și abia apoi să depună sesizări'', potrivit unui comunicat remis STIRIPESURSE.RO.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.