Euroins România Asigurare Reasigurare SA a încheiat un parteneriat pe termen lung cu membrii Acodaren - Asociaţia Concesionarilor Dacia, Renault, Nissan, prin care beneficiarii despăgubirilor în baza poliţelor RCA vor avea acces la reparaţii de calitate, a anunţat miercuri asigurătorul potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, Acodaren este cea mai mare asociaţie de service-uri auto de marcă, având aproape 70 de membri. Asociaţia acoperă tot teritoriul naţional cu servicii de reparaţii pentru autovehiculele Dacia, Renault şi Nissan.
Parteneriatul cu societăţile membre Acodaren include, pe lângă achitarea unor creanţe financiare, şi stabilirea unor tarife de referinţă astfel încât autovehiculele avariate şi reparate în baza unui dosar de daună emis de către Euroins Romania să fie livrate posesorilor mai repede.
"Euroins Romania rămâne deschisă acordurilor reciproc avantajoase cu toate societăţile comerciale specializate în reparaţii auto cu condiţia ca toate tarifele să poată fi agreate în concordanţă cu statisticile oficiale existente până la acest moment.", se menţionează în comunicat.
Euroins România a încheiat un parteneriat pe termen lung cu membrii Acodaren
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

467
Lifturi în blocurile vechi cu 3 etaje. Proiect național îndrăzneț caută susținere în Parlament și la Bruxelles
467

18
Ministrul Agriculturii: Marea Neagră are particularităţi care trebuie recunoscute şi integrate în deciziile europene
18

4
Companiile germane, tot mai pesimiste: Aşteptările pentru acest an sunt la un nivel scăzut record
4

96
ONJN a sesizat DIICOT în cazul unui afiliat suspectat că direcționează utilizatori către site-uri de jocuri de noroc nelicențiate
96

1.953
RAR și BMW lansează un proiect-pilot unic în Europa! Vizează mașinile second hand aduse în România! Serviciul este gratuit
1.953

47
Avertisment pe piața auto: 7,5% dintre mașinile second-hand din România au kilometrii dați înapoi (carVertical)
47

3.891
Expert internațional: „Ne jucăm cu focul. Dacă nu acționăm urgent, vom constata că toate problemele de până acum au fost neînsemnate față de ce ne așteaptă”
3.891

590
VIDEO Protest la Șantierul Naval Mangalia: Sindicaliștii cer aprobarea rapidă a reoragnizării. În caz contrar, urmează falimentul
590

15
Mihai Daraban: „În România, dialogul social se termină cu poza de grup”
15

59
Leul s-a apreciat în raport cu principalele valute
59

38
Zona euro simte presiunea războiului din Iran: Creșterea economică aproape de blocare în luna martie
38

1.935
Experții desființează OUG pentru 'criza carburanților': 'Nu răspunde în mod real nevoilor consumatorilor şi nu va genera efectele pozitive anticipate'. Guvernul Bolojan, somat să o suspende
1.935

459
Curs valutar, 24 martie
459
















Comentează