Europa are nevoie, mai mult ca niciodată, de un plan de investiţii pentru securitatea cibernetică adaptat la provocările generate de criza noului coronavirus, a declarat, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, care a participat la reuniunea ministerială informală a miniştrilor Telecomunicaţiilor, organizată prin videoconferinţă potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC), tema reuniunii a fost legată de contribuţia sectorului telecomunicaţiilor şi a digitalizării la strategia europeană de ieşire din criza Covid-19.
Miniştrii UE s-au concentrat pe două tematici majore, anume utilizarea aplicaţiilor mobile şi a datelor de mobilitate anonimizate pentru combaterea crizei Covid-19 şi importanţa soluţiilor şi a investiţiilor pentru dezvoltarea de noi infrastructuri digitale.
"Este important să creăm toate condiţiile necesare pentru stimularea competitivităţii digitale şi sprijinirea investiţiilor în industriile creative ce au efect de multiplicare şi vor genera locuri de muncă şi creştere economică pentru statele afectate de criza actuală, astfel încât aceste companii să prospere şi să promoveze activ economia digitală. În acelaşi timp, va trebui să acordăm o atenţie deosebită şi să facilităm transformarea digitală accelerată a companiilor care au un nivel precar de digitalizare, pentru a le ajuta efectiv să se redreseze post Covid-19. Mai mult ca oricând, este necesar un efort comun european de creştere semnificativă a investiţiilor şi finanţărilor europene pentru combaterea decalajului digital şi pentru crearea unei infrastructuri europene solide de bandă largă de mare viteză şi de servicii digitale. Avem nevoie de sprijinul UE pentru ca toţi cetăţenii europeni, indiferent de locaţie, gen, statut social, vârstă să dispună de competenţe digitale. Securitatea cibernetică este un domeniu vital pentru Europa. Aceasta are nevoie, mai mult ca niciodată, de un Plan de Investiţii pentru securitatea cibernetică adaptat la provocările generate de criza noului coronavirus, având în vedere faptul că numărul atacurilor cibernetice a crescut vertiginos", a spus Lucian Bode.
El a subliniat că România va rămâne un partener european implicat pentru ca răspunsul Europei să fie unul coordonat şi eficient, care să garanteze siguranţa şi prosperitatea ei.
Europa are nevoie, mai mult ca niciodată, de un plan de investiţii pentru securitatea cibernetică (Lucian Bode)
Explorează subiectul
Articole Similare

1.233
Cătălin Predoiu, întâlnire la Washington cu Procurorul General Pamela Bondi: care este obiectivul României
1.233

2.416
Nicușor Dan pune stop controverselor: 'Problema legitimității administrației din România nu mai există în SUA'
2.416

1.237
'România a câștigat astăzi' - Ministrul Apărării salută intervenția lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii: 'A spus patru lucruri concrete, nu vorbe goale'
1.237

4.621
'Ne jucăm de-a pieile roșii, ce facem aici? Două minute nu sunt un discurs' Crin Antonescu, ieșire furtunoasă după vizita lui Nicușor Dan la Washington
4.621

2.900
Nicușor Dan, mesaj cu subînțeles după întâlnirile din SUA: 'Poate adversarii noștri se vor gândi de două-trei ori'
2.900

3.456
'Trump știe că președinte este Georgescu' - Nicușor Dan, reacție la ironiile suveraniștilor: 'Se mai întâmplă astfel de erori'
3.456

2.273
Din SUA, Nicușor Dan vorbește despre un plan de mare amploare: Negocierile pentru cea mai râvnită resursă a planetei
2.273

1.472
Nicușor Dan explică ultimele negocieri cu liderii coaliției: Președintele a ridicat 2 întrebări
1.472

1.491
Nicușor Dan, în direct din SUA: Trump a lăudat românii, dar discuțiile au fost doar 'amabilități'. Ce urmărește România la Washington
1.491

1.349
Nicușor Dan, la Washington: 'Nu alegem între SUA și Uniunea Europeană'. De ce a lipsit de la Davos și München
1.349

4.208
Președintele reacționează după ce Busuioc și-a schimbat votul la CCR pe legea pensiilor speciale
4.208

1.337
Nicușor Dan, după participarea la Consiliul pentru Pace: 'Mi se pare remarcabil că mai multe state s-au oferit să contribuie'
1.337

1.699
Reforma pensiilor magistraților a trecut de CCR, dar controversele continuă. Șeful CSM: 'Așteptăm motivarea / Ceva trebuie să se întâmple'
1.699

















Comentează