Europa ia în calcul o măsură radicală: Companiile private ar putea primi drepturi extinse și vor putea să doboare dronele

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Sachelle Babbar / Zuma Press / Profimedia

Firmele private şi entităţile de stat din întreaga Europă care gestionează infrastructuri esenţiale doresc să-şi consolideze sistemele de apărare, unele companii de utilităţi solicitând autorizaţia de a doborî singure dronele. De la Paris la Berlin, guvernele iau notă de această situaţie, scrie Reuters, informează News.ro.

Acestea sunt îngrijorate că războiul hibrid sau un atac cu drone ar putea întrerupe alimentarea cu energie electrică pentru milioane de oameni - aşa cum s-a întâmplat frecvent în Ucraina după atacurile ruseşti.

„Există o posibilitate teoretică, şi din ce în ce mai mult una practică, ca în această iarnă să se înregistreze întreruperi ale alimentării cu căldură din cauza atacurilor hibride”, a declarat pentru Reuters Kristian Ruby, secretarul general al organismului european din domeniul energiei Eurelectric.

Unele guverne europene răspund la această situaţie începând să acorde firmelor competenţe rezervate în mod tradiţional armatei. Interviurile realizate de Reuters cu peste 30 de directori de companii, oficiali şi experţi în drone arată, între timp, că tehnologia de detectare şi doborâre a dronelor se dezvoltă mai repede decât normele privind cine o poate utiliza.

Abordările variază foarte mult în Europa şi persistă incertitudini juridice, inclusiv cu privire la cine are dreptul să ordone o reacţie la o ameninţare reprezentată de o dronă. Doborârea unei drone ar putea provoca rănirea sau moartea persoanelor aflate la sol sau ar putea provoca daune materiale, ridicând întrebări pentru companii cu privire la răspundere şi responsabilitate.

CE MĂSURI A LUAT FRANŢA

Franţa se numără printre ţările care au deschis calea. Parlamentul său a adoptat în august o lege care permite operatorilor autorizaţi ai infrastructurilor critice şi contractorilor să detecteze, să bruieze şi să doboare drone în apropierea instalaţiilor desemnate.

Legea adoptată de parlamentul francez în august a venit ca răspuns la un val de incursiuni ale dronelor deasupra unor situri critice şi militare, inclusiv zboruri deasupra bazei de submarine nucleare Ile Longue, situată lângă Brest, în nord-vestul Franţei, în decembrie 2025.

La o fostă bază de teste de zbor situată la sud de Paris, dronele survolează câmpurile şi pădurile, în timp ce echipele de la sol testează sisteme concepute pentru a le opri - o reacţie la valul tot mai mare de incursiuni ale dronelor şi de „atacuri hibride” de când Rusia a invadat Ucraina în 2022. Iar potenţialii clienţi ai tehnologiilor precum dispozitivele de bruiaj electronic şi dronele de interceptare testate la baza din Brétigny-sur-Orge nu mai sunt doar guvernele, poliţia şi armatele.

Franţa doreşte ca o listă recent extinsă de obiective sensibile, considerate de importanţă vitală, să fie echipată până în 2027, a declarat pentru Reuters un oficial francez de rang înalt implicat în aceste planuri, care a solicitat să nu fie numit, deoarece detaliile planului nu sunt încă publice. „Eram lipsiţi de apărare în faţa ameninţării (dronelor)”, a explicat oficialul, adăugând că îngrijorările au crescut în ultimul deceniu, pe măsură ce vehiculele aeriene fără pilot au devenit mai accesibile şi mai răspândite.

Guvernul francez doreşte să pună la dispoziţia operatorilor de infrastructură critică, precum compania de utilităţi de stat EDF şi compania feroviară de stat SNCF, un catalog de sisteme aprobate, de la dispozitive electronice de bruiaj până la drone de interceptare, în funcţie de diferite medii şi situaţii.

Confirmând elemente importante ale planului prezentat de oficialul francez, Systematic Paris-Region, care gestionează programul guvernamental de testare de la Brétigny-sur-Orge, a declarat că evaluările demarate în această vară au catalogat până în prezent trei integratori de sisteme - care combină diferite sisteme informatice într-un tot unitar - şi 17 sisteme de combatere a dronelor. Evaluările continuă şi se lucrează la accelerarea procesului de achiziţie dintre aceste soluţii.

Ministerul Apărării din Franţa a declarat că legea adoptată în august va contribui la consolidarea capacităţilor de combatere a ameninţării, deşi a precizat că se poate pronunţa doar în ceea ce priveşte infrastructura critică aflată sub autoritatea sa.

EDF şi SNCF au refuzat să comenteze.

CINE POATE DOBORÎ O DRONĂ?

Descoperirea unei drone încărcate cu explozibili în apropierea unui avion de marfă ucrainean pe aeroportul Leipzig/Halle din Germania, în luna august, a evidenţiat cât de mult s-au extins riscurile.

Germania a dat vina pe Rusia pentru acest incident. Moscova a negat că ar fi în spatele acestuia, aşa cum a negat în repetate rânduri că ar fi efectuat atacuri hibride în Europa, multe dintre acestea având loc în ţări care susţin Kievul în războiul Rusiei din Ucraina.

Însă cresc îngrijorările că autorităţile naţionale nu pot reacţiona suficient de rapid pentru a proteja infrastructura dispersată pe o arie largă împotriva unor astfel de atacuri şi că pagubele provocate de drone relativ ieftine ar putea genera costuri de reparaţii considerabile.

În Germania, unde operaţiunile de combatere a dronelor rămân o atribuţie a poliţiei, Ministerul de Interne a declarat pentru Reuters că analizează modul în care operatorii de infrastructură critică şi terţii ar putea fi implicaţi legal în măsuri active de combatere a dronelor.

În septembrie, Austria a anunţat planuri de a acorda competenţe similare operatorilor de infrastructură critică, inclusiv marilor companii din sectorul energetic. Ministrul apărării, Klaudia Tanner, a declarat într-o conferinţă de presă că statul nu poate proteja singur fiecare amplasament.

MĂSURI ÎNDRĂZNEŢE ÎN POLONIA

Polonia a mers mai departe. Operatorii au declarat pentru Reuters că au instalat sisteme de combatere a dronelor şi s-au antrenat împreună cu unităţi militare şi de poliţie. În jurul infrastructurii energetice critice au fost stabilite zone cu acces restricţionat pentru drone, iar unităţile de securitate desemnate care lucrează pentru operatori au fost autorizate să distrugă, să dezactiveze sau să preia controlul asupra dronelor care pătrund în aceste zone.

Totuşi, două surse din cadrul companiilor de transport al energiei de pe flancul estic al NATO au declarat pentru Reuters că o intervenţie eficientă necesită încă mai multe garanţii şi, probabil, un precedent juridic cu privire la cine poartă responsabilitatea pentru daunele colaterale. Fără această certitudine, au afirmat acestea, operatorii infrastructurilor critice ar putea rămâne reticenţi în a neutraliza dronele, deoarece doborârea uneia ar putea provoca la rândul său victime sau daune costisitoare.

PREMISĂ: UNELE ATACURI VOR AVEA SUCCES

Deţinerea competenţelor de a doborî dronele ar reprezenta o schimbare de abordare pentru companiile din întreaga Europă. Directori, oficiali şi analişti din domeniul energetic au declarat pentru Reuters că furnizorii de utilităţi au petrecut ani de zile consolidând reţelele şi pregătindu-se să restabilească serviciile întrerupte, mai degrabă decât să prevină atacurile.

Leonhard Birnbaum, directorul executiv al companiei energetice germane E.ON, a declarat în septembrie că operatorii trebuie să pornească de la premisa că unele atacuri vor avea succes, mai degrabă decât să-şi propună să le oprească pe toate. Compania operează aproximativ 2.720 de staţii de transformare în toată Germania, a arătat el.

Lituania construieşte o substaţie fortificată lângă graniţa sa cu Rusia, ca parte a planurilor statelor baltice şi ale Poloniei de a-şi îmbunătăţi apărarea, care includ construirea de buncăre, instalarea de plase anti-drone şi constituirea de stocuri de echipamente greu de înlocuit pentru părţile critice ale reţelei energetice.

Operatorul de transport de stat din Polonia, PSE, patrulează cu elicopterul anumite porţiuni ale reţelei sale de înaltă tensiune, care se întinde pe aproximativ 16.500 km, şi pregăteşte aeronave mai puternice pentru a contribui la protejarea unei linii electrice submarine către Suedia.

Cu toate acestea, dronele relativ ieftine pun la încercare astfel de măsuri de apărare. Înlocuirea echipamentelor esenţiale, precum transformatoarele de mare putere, poate dura ani de zile, în timp ce chiar şi o reparaţie reuşită poate lăsa infrastructura scoasă din funcţiune timp de luni întregi.

ÎN FINLANDA, UN ALT PUNCT DE VEDERE

Dar nu toţi operatorii de utilităţi doresc să joace un rol mai important în propria apărare. Asta Sihvonen-Punkka, director executiv al operatorului naţional finlandez al reţelei electrice Fingrid, a declarat pentru Reuters că responsabilitatea pentru contracararea ameninţărilor la adresa infrastructurii critice ar trebui să rămână în sarcina autorităţilor finlandeze şi a forţelor armate.

Orice măsură de a acorda astfel de competenţe operatorilor de utilităţi ar fi „o schimbare foarte, foarte mare”, care necesită o analiză juridică atentă, a afirmat ea.

Jari Stenius, şeful departamentului de securitate al companiei finlandeze de utilităţi Fortum, a declarat că ar fi mulţumit ca întreprinderile energetice să se concentreze pe producerea de energie, în timp ce poliţia şi autorităţile militare să se ocupe de ameninţările la adresa securităţii.

TEHNOLOGIA ESTE GATA, REGULILE NU

Oficialii din domeniul securităţii şi firmele specializate în tehnologia de combatere a dronelor afirmă că sistemele devin din ce în ce mai automatizate, deoarece operatorii nu pot staţiona echipe de specialişti la fiecare locaţie.

Sistemele moderne de combatere a dronelor combină senzori, software de comandă şi control şi contramăsuri într-un singur lanţ conceput pentru a identifica, clasifica şi răspunde la ameninţări în câteva secunde.

Mai multe companii au declarat pentru Reuters că incertitudinea cu privire la cine poate autoriza un răspuns a încetinit investiţiile în etapele finale ale acestui proces. Prin urmare, Franţa încearcă să automatizeze procesul cât mai mult posibil, a afirmat un înalt oficial francez implicat în planurile Franţei.

Oficialul spune că personalul de securitate al companiilor de utilităţi ar trebui să poată, în cele din urmă, să detecteze o ameninţare şi să lanseze un răspuns automat prin simpla apăsare a unui buton, deoarece nu este realist să existe operatori instruiţi să utilizeze soluţii de nivel militar în fiecare locaţie.

Compania germană de apărare Rheinmetall a declarat pentru Reuters că cel mai mare obstacol pentru operatorii civili este adesea întârzierea dintre detectarea unei drone şi luarea deciziei de a implementa o contramăsură, întrucât responsabilităţile legale rămân fragmentate. Rheinmetall a recunoscut că interesul operatorilor privaţi de infrastructură pentru sistemele anti-drone creşte rapid.

Compania a declarat că organizează ateliere, inspecţii la faţa locului şi evaluări ale infrastructurii pentru operatori şi se pregăteşte pentru ceea ce a descris ca fiind un segment de piaţă „în creştere foarte rapidă”.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri