Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Europa League: Sporting, AS Roma, Leverkusen și Royale Union SG au completat tabloul sferturilor de finală

sportingnews.com
europa league

Arsenal și Sporting sunt singurele echipe care au dus în prelungiri confruntarea de joi seara pentru calificarea în sferturile de finală ale Europa League. AS Roma, Leverkusen și Royale Union SG au reușit să se califice după 90 de minute de joc, anunță Mediafax.

Real Sociedad – AS Roma 0-0 (0-0), 0-2 la general

Băieții lui Mourinho au jucat în stilul specific al tehnicianului portughez, la conservarea rezultatului din tur, când câștigaseră cu 2-0. Smalling a marcat totuși un gol pentru oaspeți, dar acesta a fost anulat de arbitrul român Istvan Kovacs pentru henț, după analiza sistemului VAR.

Carlos Fernandez și-a procurat două cartonașe galbene pe final de meci, fiind eliminat în al 8-lea minut suplimentar de joc. Mikel Oyarzabal a avut cele mai mari șanse de gol ale meciului pentru gazde, una fiind respinsă de portarul Rui Patricio, iar a doua fiind un șut în bara transversală.

Ferencvaros – Leverkusen 0-2 (0-1), 0-4 la general

Maghiarii dăduseră o replică bună în manșa tur, dar Leverkusen a venit la Budapesta cu un avans de 2-0. Fradi a atacat de la început, situație de care au profitat nemții, înscriind repede pe contră, în minutul 3, prin Moussa Diaby. Același Diaby ar fi putut face dubla, în minutul 81, dar a preferat să paseze lui Amine Adli, care a dus scorul la 0-2.

Royale Union SG – Union Berlin 3-0 (1-0), 6-3 la general

După un meci tur spectaculos, cu 6 goluri, încheiat 3-3, belgienii s-au impus la scor de neprezentare în manșa retur de pe teren propriu. Teuma în prima repriză, alături de Lazare Amani și Lapoussin, în repriza a doua, au fost marcatorii lui Royale Union SG.

Arsenal Londra – Sporting Lisabona 1-1 (1-0), 3-3 la general, după prelungiri, 6-8, după lovituri de departajare

Arsenal pornea ca favorită, după ce în deplasarea de la Lisabona reușise o remiză promițătoare. Granit Xhaka a deschis scorul în minutul 19 și tunarii erau pe val, cu prima șansă la calificare. Goncalves a marcat golul săptămânii în cupele europene, cu un șut de la mare distanță, care l-a susprins pe Ramsdale.

Încheiat 1-1, după 90 de minute, meciul a ajuns la lovituri de departajare, unde Adan, eroul de până atunci al lusitanilor, a parat execuția lui Martinelli, după care Santos a marcat decisvi, pentru a duce pe Sporting într-un sfert de finală european, după o absență de 5 ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.