Europarlamentar: 'Cum și-a băgat diavolul coada în Uniunea Europeană'

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 24-10-2017

Actualizat: 24-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Europarlamentarul Laurențiu Rebega a explicat astăzi în plenul Parlamentului European de la Strasbourg lipsurile Uniunii Europene prin intermediul unei pilde. ”Când a creat Uniunea Europeană, Dumnezeu s-a gândit să dea celor trei instituții europene trei calități: știință, putere și voință. Dar a venit diavolul și a spus: Doamne, e prea mult. Iar Dumnezeu a spus: bine, atunci să aibă numai câte două dintre aceste calități. Consiliul European are putere și știință, dar din nefericire nu are voință”, a declarat Rebega în plenul PE.

El a exemplificat parabola sa cu date concrete: ”Lucrările Consiliului European de săptămâna trecută au demonstrat acest lucru. În dosarul Europa digitală, da, s-au făcut câteva progrese, în dosarul PESCO s-au formulat numai intenții bune, în chestiunea refugiaților, ca și în cazul Brexit, se vorbește despre progrese, dar se recunoaște că nu sunt semnificative. În privința reformei Uniunii Europene, nu avem însă nimic, ori aceasta este principala noastră problemă. Înaintea lucrărilor s-a vorbit despre un ”Road Map”. Foarte bine, dar problema este că nu avem încă acest Drum”.

În concluzie, Rebega a precizat că ”până când nu vom decide cu toții, Consiliul, Parlamentul, Comisia Europeană, să construim acest drum, Uniunea va bate pasul pe loc, iar drumul începe cu o reformă, oricât ar fi ea de dură și de costisitoare”.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri