Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Europarlamentar, după referendum: Liderii de opinie au capotat jalnic

Inquam Photos/ Octav Ganea
referendum vot

Într-un editorial pentru Adevărul, europarlamentarul Traian Ungureanu face o analiză pe tema rezultatului referendumului pentru familie dar și a principalelor cauze care au dus la acest rezultat.

Adevarul:

Lucrurile trebuie spuse tare şi clar, cît mai e voie şi timp. Referendumul avortat la cererea elitelor noastre tolerante şi supra-poporale anunţă vremuri noi de veche tradiţie dogmatică. Revoluţia culturală care a măturat valorile clasice ale lumii occidentale e pregătită să epureze moral România.
Totul spre confortul perdanţilor şi indolenţilor hip, al lumii prea subţiri pentru un popor atît de gros şi al egoiştilor înnebuniţi după auto-glorificare. Campania elitară care a compromis referendumul şi a slobozit arbitrariul în interiorul familiei e un act de vandalism răsfăţat mult mai vinovat decît o ştiu sau pretind că n-o ştiu promotorii şi simpatizanţii ei. Prima victorie a cremei noastre urbane se produce prin neprezentare plus defăimare şi nu va întîrzia să se întoarcă împotriva democraţiei.
Mai întîi, e de spus că rezultatul referendumului trebuie acceptat. După bunele uzanţe UE, ar trebui să cerem repetarea referendumului pînă la afişarea rezultatului dorit. Nu. Acolo unde UE dă teme pentru acasă corijenţilor la urne şi progresism, democraţia spune că, oricît de neplăcut sau rău mirositor, rezultatul fixat prin vot trebuie respectat. Rezultatul, nu argumentele şi atitudinea celor ce au demonizat frenetic opţiunea pentru familie tradiţională.
Spectacolul susţinut de partizanii familiei lărgite pînă la orizont a reprodus, clişeu cu clişeu şi insultă cu insultă, manevrele şi propaganda secretate, din 1990 încoace, de FSN, PSD şi alte tîrîturi încinse cu tricolorul peste brîu. Mai mult, arheologia morală a acestei răbufniri ţîfnoase şi puerile duce în zona demonologiei comuniste. Superbii eroi pe gratis ai campaniei „casă de piatră, familie de carton” au reprodus un fanatism primitiv care dovedeşte că nu am trecut prin comunism fără să-l absorbim genetic. Diferenţa e apelul îndrăcit la toleranţă şi diversitate. Evident, diversitate în toate, cu excepţia gîndirii. Şi toleranţă pentru oricine, cu excepţia celor ce scot capul pentru a rosti ceva neaprobat.
În rest, una şi aceeaşi retragere galeşă în dogmă. După 30 de ani de zbenguială libertină, oamenii noştri de opinie şi influenţă au capotat jalnic în comoditate dogmatică. Unii uită, iar alţii n-au aflat că, după 1945, tot o minoritate militantă a impus îngheţul total al vieţii cerebrale, individuale şi sociale în România. Atunci - cu o armată invadatoare în spate. Acum - cu o armată educatoare în frunte. Şi atunci, şi acum - în numele progresului.
După acelaşi tipar, toţi cei ce nu votează pe linia adevărului unic sînt vinovaţi de ură. Atunci - faţă de clasa muncitoare. Acum - faţă de minorităţi. Şi atunci, şi acum - faţă de oprimaţi. (Mai multe detalii AICI)

Deutsche Welle:

Ce avem de înţeles din eşecul plebiscitului pentru familie? Cine e de vină pentru masivul boicot? Şi cum se poziţionează românii faţă de ticăloşiile şi neghiobiile clasei politice şi a unei părţi a elitei culturale?
Ce-a urmat eşecului de proporţiile celui înregistrat la referendumul pentru familie nu e tocmai uluitor. După astfel de prăbuşiri grandioase urmează întotdeauna, în partidele şi taberele responsabile, nopţi ale cuţitelor lungi, precedate şi urmate de recriminări, de osândiri virulente precum şi de noi şi prolifice creaţii mitologice menite disculpării perdanţilor.
O apărătoare notorie a regimului Dragnea a încercat să minimalizeze triumful României moderne şi raţionale, prin boicotarea plebiscitului, articulând enormitatea potrivit căreia democraţia directă, exercitată prin referendum, ar fi "câh" şi, în fond, neeuropeană. A omis, desigur, să explice de ce, în acest caz, elveţienii fac uz intens şi sistematic de instrumentul referendumului.
Între promotorii fundamentalişti ai  plebiscitului pentru familie s-au formulat, după jalnicul său naufragiu, alte enormităţi. De pildă  pseudojustificări hilare ale eşecului propriu, de genul ”PSD n-a vrut să câştige” sau ”PSD n-a ieşit la vot”.  Aceste afirmaţii au un scop manipulativ clar. Ele continuă tentativa escamătorii maculantei asocieri cu Dragnea şi cu PSD a militanţilor pentru ipotetica familie ”tradiţională”. Care, de frica relativismului, a politicilor de gen şi a corectitudinii politice au consimţit să fraternizeze cu cleptocraţii postcomunişti, punând umărul, împreună cu duşmanul politic, la proiectul refeudalizării şi dezeuropenizării României. (Mai multe detalii AICI)

Ziarul Financiar:

Asediată în războiul comercial pornit de administraţia preşedintelui american Donald Trump, China îşi foloseşte ca armă moneda, depreciindu-şi yuanul pentru a-şi face exporturile mai competitive. Pe hârtie, cele două ţări îşi duc astfel politicile monetare în direcţii diferite: SUA, cea mai mare economie a lumii, înăspreşte şi ridică dobânzile, în timp ce China, a doua economie ca mărime din lume, relaxează.
Această neconcordanţă bulversează pieţele emergente, într-un mediu devenit deja toxic pentru ele. Creşterea economiei globale devine neuniformă, iar datoriile companiilor cresc necontrolat.
Administraţia Trump încearcă să oprească UE, Marea Britanie şi Japonia să încheie acorduri comerciale separate cu China în eforturile sale de a izola economic rivalul asiatic, după cum scrie Financial Times. Washingtonul a impus tarife pentru importuri din China de peste 500 de miliarde de dolari anual, iar Beijingul a răspuns cu măsuri asemănătoare. Strategii băncii americane JPMorgan apreciază că Trump va impune până la sfârşitul anului următor tarife asupra a tot ce SUA importă din China, ceea ce ar aduce haos pe bursele de acţiuni din China.
„Presupunem că anul viitor războiul comercial dintre SUA şi China va intra în faza 3, cu tarife pe toate importurile, de 500 de miliarde de  dolari, din China“, se arată într-o analiză a JPMorgan.
Rezerva Federală americană majorează dobânzile pentru a încerca să prevină supraîncălzirea economiei SUA. Însă aceste eforturi creează probleme în altă parte, făcând mai scumpe datoriile în dolari. Această situaţie este îngrijorătoare pentru Fondul Monetar Internaţional.
„Economiile emergente şi în curs de dezvoltare simt deja durerea“, spune şefa FMI Christine Lagarde.
Datoriile corporate globale, atât din sectorul public, cât şi din cel privat, sunt de 182.000 de miliarde de dolari, un nivel record, potrivit calculelor Fondului, notează CNN. Nivelul este cu 60% mai mare decât era în 2008. „Ar trebui să fie un semnal de alarmă“, explică Lagarde. (Mai multe detalii AICI)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.