Într-o intervenție susținută în plenul Parlamentului European, europarlamentarul Andi Cristea a atras atenția asupra impactului accelerat al tehnologiei informaționale asupra societății și a subliniat necesitatea ca Uniunea Europeană să investească în educația media și tehnologică a cetățenilor.
"Tehnologia informațională accelerează până la derapaje toate procesele sociale, politice și economice. Acesta este motivul pentru care, astăzi, lucrurile sunt în același timp mult mai bune decât în trecut, dar și mult mai rele," a declarat Cristea în fața colegilor săi eurodeputați.
În acest context, europarlamentarul a făcut un apel direct către Comisia Europeană pentru a direcționa fonduri europene către programe de alfabetizare digitală, tehnologică și media, subliniind că acestea sunt esențiale pentru a echipa cetățenii cu instrumentele cognitive necesare pentru a naviga în noul mediu informațional.
"Avem nevoie să echipăm cetățenii europeni cu modele mentale și instrumente cognitive care să le permită să facă față acestei noi realități informaționale. Singura soluție este să investim în alfabetizare media și tehnologică la nivel european," a subliniat Cristea, îndemnând Comisia să acționeze în această direcție.
Declarația sa vine într-un moment în care dezinformarea, manipularea informațională și schimbările rapide din tehnologie ridică provocări tot mai mari pentru democrațiile europene. Inițiativa propusă de Cristea ar putea deveni un element-cheie în strategia UE pentru consolidarea rezilienței digitale a cetățenilor săi.
Comentează