Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Europarlamentarul Daniel Buda, după prezentarea Rovanei Plumb în PE: ‘A vorbit despre cum trebuie să facem să fie bine ca să nu fie rău’

paginaeuropeana.ro
Daniel Buda

Europarlamentarul Daniel Buda de la PNL a criticat-o pe Rovana Plumb, Ministrul Fondurilor Europene, cu ocazia prezentării priorităților României la Președinția Consiliului UE în domeniul ei de activitate.

„Dezbaterea din Comisia pentru Dezvoltare Regională a demonstrat încă o dată că rezervele exprimate asupra Președinției Rotative a Consiliului Uniunii Europene nu au fost fără suport. Deși mi-aș fi dorit să mă pot declara mulțumit după dezbaterea REGI, unde doamna Rovana Plumb a prezentat prioritățile Președinției Române, însă prestația acesteia a fost departe de ceea ce ar fi trebuit să fie.

România a ratat șansa de a-și sublinia prioritățile dar, în același timp, și de a-și prezenta viziunea concretă asupra proiectului european.

Citește și: Comandantul Marinei Militare: 'Navele maritime şi fluviale au executat, în total, peste 1.000 de zile de misiuni în Marea Neagră şi Mediterană şi pe Dunăre'

O prezentare plină de generalități și banalități în care am vorbit despre cum trebuie să facem ‘să fie bine ca să nu fie rău’, o prezentare lipsită de substanță și de asumări concrete asupra noilor provocări și nevoi ale Uniunii Europene.

Ajustările financiare generate de BREXIT, care au dus la tăieri de fonduri din Politica de Coeziune, criza migrației, nevoile crescânde legate de cercetare, inovare, digitalizare, creșterea rolului autorităților locale în procesul de absorbție a fondurilor europene erau teme care aveau nevoie de răspunsuri ferme.

Atât eu, cât și colegii mei am adresat întrebări concrete legate de simplificarea procedurilor dar și de schimbarea regulilor în timpul jocului, așa cum a fost de exemplu în România când, prin Ordonanța 114/2018, s-au schimbat autoritățile de implementare, transferând competențe de la o autoritate la alta, fără a exista personalul necesar pentru implementarea corectă și la timp a acestor proiecte.

Fără răspuns au rămas și aspectele legate de opinia Președinției Române față de macrocondiționalități, ratele de cofinanțare sau regula N+3, care se dorește a fi dusă la N+2 de către Comisia Europeană. În mod paradoxal, deși România a ales ca motto al Președinției ‘Coeziune, o valoare europeană’, Politica de Coeziune nu este tratată într-un capitol aparte și este menționată alături de alte priorități în cadrul ‘Europa convergenței: creștere, coeziune, comeptitivitate și conectivitate’.

Deși îmi doresc o președinție de succes a României, rezervele sunt incomensurabile, în condițiile în care actuala guvernare nu reușește să atragă fonduri europene în proiectele majore de infrastructură ale României.

Este greu să faci figură bună în exterior, câtă vreme la tine acasă mizeria economică, socială și morală este ridicată la rang de virtute”, a spus Daniel Buda, europarlamentar PNL.content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.