Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, luni, încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, împotriva europarlamentarului PSD Claudiu Manda, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii ca persoană cu funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, într-un dosar în care este acuzat că ar fi intervenit pe lângă directorul AJPIS Dolj în favoarea unor asistaţi social care au încasat ajutor social necuvenit.
Instanţa supremă a aplicat în acest caz două decizii ale Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor.
În schimb, Marius Nicolae Simcelescu, la data faptei directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, acesta având de plătit şi suma de 315.850 lei către AJPIS Dolj.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Claudiu Manda este şeful PSD Dolj şi este căsătorit cu Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova.
MINUTA:
1110/1/2021 - Cu unanimitate: I. În baza art. 396 alin. (1), (6) ?i (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal ?i art. 5 din Codul penal, cu referire la art. 155 alin. (1) din Codul penal, interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 6#mce_temp_url#7 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Manda Claudiu-Iulian, pentru comiterea infrac?iunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea ?i sanc?ionarea faptelor de corup?ie, ca urmare a intervenirii prescrip?iei răspunderii penale. În baza art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din Codul de procedură penală, obligă inculpatul Manda Claudiu-Iulian la plata sumei de 1500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu majoritate: II. În baza art. 132 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal, condamnă pe inculpatul Simcelescu Marius-Nicolae (...), la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. În baza art. 67 din Codul penal raportat la art. 297 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din Codul penal, pe o durată de 3 ani, în condi?iile prevăzute de art. 68 din Codul penal. În baza art. 65 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din Codul penal. În temeiul dispozi?iilor art. 91 alin. (1) din Codul penal, suspendă executarea pedepsei de 3 ani închisoare, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condi?iile prevăzute de art. 92 alin. (1) din Codul penal. În baza art. 93 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul următoarelor institu?ii: Biblioteca Jude?eană „Alexandru şi Aristia Aman” şi Centrul pentru Prevenirea, Evaluarea şi Consiliere Antidrog Dolj, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 91 alin. (4) din Codul penal, atrage aten?ia inculpatului asupra consecin?elor săvâr?irii unei noi infrac?iuni, ale nerespectării măsurilor de supraveghere ?i a obliga?iilor dispuse pe durata termenului de supraveghere. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 din Codul penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 25 din Codul de procedură penală raportat la art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Agen?ia Jude?eană pentru Plă?i ?i Inspec?ie Socială Dolj şi obligă inculpatul Simcelescu Marius-Nicolae la plata sumei de 315.850 lei, către partea civilă, cu titlu de prejudiciu material. Men?ine măsura asiguratorie dispusă faţă de inculpatul Simcelescu Marius-Nicolae prin ordonanţa nr. 24/P/2015 din data de 25 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa sumei de 315.850 lei. În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă inculpatul Simcelescu Marius-Nicolae la plata sumei de 1500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariile cuvenite apărătorilor desemna?i din oficiu, până la prezentarea apărătorilor ale?i, în sumă de câte 360 lei, rămân în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel, pentru procuror ?i păr?i, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 iunie 2023. .............. Cu opinie separată în sensul achitării inculpatului Simcelescu Marius Nicolae, în temeiul art.396 alin.(5) cod procedură penală în ref. la art.17 alin.(2) cod procedură penală şi art.16 alin.1 lit.b) teza a II a cod procedură penală, pentru infrac?iunea de ”abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit” prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea ?i sanc?ionarea faptelor de corup?ie raportat la art.297 din Codul penal.
Acuzațiile DNA
Potrivit DNA, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene Dolj a PSD, Claudiu Manda ar fi intervenit, la data de 5 iunie 2015, pe lângă directorul AJPIS Dolj, Marius Nicolae Simcelescu, simpatizant şi militant al aceluiaşi partid, ocazie cu care şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea ce decurgeau din calitatea de preşedinte al organizaţiei judeţene, pentru a-l capacita pe director să se implice în soluţionarea favorabilă a problemelor beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoeşti (Dolj), lucru pe care directorul instituţiei l-ar fi făcut prin încălcarea legii.
Procurorii susţin că intervenţia lui Manda a avut ca scop obţinerea sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoeşti.
"Intervenţia inculpatului Manda Iulian-Claudiu ar fi avut drept scop obţinerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid şi pentru primarul comunei Bratovoeşti, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoeşti, faţă de care AJPIS Dolj dispusese anterior recuperarea sumelor obţinute în mod nelegal cu titlu de venit minim garantat (VMG) şi de a le procura acestora, tot în mod necuvenit, un folos reprezentat de scutirea lor de a mai restitui sumele datorate către AJPIS Dolj. Aceasta, în condiţiile în care anterior a avut loc un control desfăşurat de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj prin care s-a constatat că aproape 50% din persoanele verificate au încasat în mod necuvenit, în diferite perioade de timp, venitul minim garantat (VMG), întrucât nu erau îndeplinite o serie de condiţii esenţiale cerute de Legea nr. 416/2001 pentru acordarea ajutorului social", spun anchetatorii.
Ca urmare, AJPIS Dolj a emis decizii de recuperare de la persoanele menţionate în actul de control a sumelor plătite necuvenit cu titlu de VMG, iar concomitent a încunoştiinţat aceste persoane că trebuie să restituie în cel mai scurt timp sumele respective.
"În acest context, în urma discuţiei purtate în data de 5 iunie 2015 cu Manda Iulian-Claudiu, Simcelescu Marius-Nicolae ar fi acţionat contrar dispoziţiilor legale şi ar fi dispus, în perioada imediat următoare discuţiei, respectiv 5 - 29 iunie 2015, întocmirea unui referat de stornare pe care l-ar fi aprobat şi în baza căruia au fost şterse, în mod nelegal, datoriile celor 59 de beneficiari care primiseră necuvenit ajutoare sociale. Ca urmare, AJPIS Dolj a suferit un prejudiciu de 315.850 lei, reprezentând bani nerecuperaţi de la cele 59 de persoane menţionate procesul-verbal de control al AJPIS Dolj şi în cazul cărora se emiseseră deja deciziile de recuperare a sumelor plătite necuvenit", arată DNA.
Anterior, procurorii au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu primarul din comuna Bratovoeşti, Ion Marin, acuzat de instigare la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi fals intelectual în formă continuată.
Printr-o sentinţă penală din 29 octombrie 2020, definitivă prin neapelare la data de 16 noiembrie 2020, Tribunalul Dolj a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi l-a condamnat pe primarul Ion Marin la doi ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei.































Comentează