Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Europarlamentarul Renate Weber intervine în scandalul momentului: 'Iohannis va semna foarte repede revocarea lui Lazăr'

ip.gov.py
Renate Weber

ALDE îl susţine pe Tudorel Toader, dar Ministerul Justiţiei e al PSD, declară la RFI eurodeputata ALDE Renate Weber. Ea spune că evaluarea procurorului general este foarte bine argumentată şi cu greu poate fi combătută. Ministrul Justiţiei a propus miercuri revocarea lui Augustin Lazăr.

Renate Weber spune că „este un raport foarte bine argumentat. Nu ştiu dacă neapărat cele 20 de puncte puteau fi reduse la mai puţine, dar categoric, analiza făcută acolo este o analiză care mi se pare mie cu greu poate fi combătută de cineva, sunt argumente foarte puternice în acea analiză”.

Magistrații, SCRISOARE către Tudorel Toader: Două asociații cer abandonarea procedurii de revocare a lui Augustin Lazăr

Întrebată dacă preşedintele Klaus Iohannis poate refuza revocarea lui Augustin Lazăr, Renate Weber a răspuns: „Mi-e foarte greu să cred că va putea face acest lucru. Având în vedere decizia CCR, e practic într-o situaţie similară cu cea în care a fost când a fost vorba de doamna Kovesi. Acum, însă, cred că avem un motiv în plus să credem că preşedintele va semna chiar foarte repede decretul de revocare. E vorba de situaţia personală a domnului preşedinte, pentru că din momentul în care aflăm că domnul Augustin Lazăr este procurorul care a clasat, a închis un dosar penal al preşedintelui României şi că ulterior preşedintele l-a numit pe acesta în funcţia de procuror general, avem o problemă uriaşă cel puţin de moralitate, dacă nu mai mult de atât. Eu cred că preşedintele Iohannis îi va cere demisia domnului Lazăr şi de data asta cred că o va cere cu succes”.

Întrebată dacă ar accepta demiterea lui Tudorel Toader, eurodeputata ALDE a evitat un răspuns direct: „Aici cred că ALDE s-a pronunţat foarte clar ca susţinându-l pe ministrul Tudorel Toader, ca fiind un om competent, ca fiind un om care a adus o plus valoare evidentă ministerului pe care îl conduce. ALDE îl susţine pe domnul Tudorel Toader, dar Ministerul Justiţiei este de fapt al PSD-ului şi nu al lui ALDE, deci de aici încolo cred că urmează să se discute în coaliţie”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.