Europarlamentarul Victor Negrescu: Nu ne permitem să facem niciun pas înapoi în fața Rusiei!

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 24-02-2023

Actualizat: 24-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Nu ne permitem să facem niciun pas înapoi în fața Rusiei, afirmă ferm europarlamentarul Victor Negrescu, la un an de la începutul războiului în Ucraina.

„A trecut un an de la declanșarea războiului de către Federația Rusă împotriva Ucrainei, care a afectat grav independența și suveranitatea acestei țări. Un atac care a pus sub semnul întrebării valorile și regulile care asigurau pacea și stabilitatea pe continentul nostru.

Răspunsul dat de lumea democratică și solidaritatea arătată de Uniunea Europeană și de cetățenii săi au fost extraordinare și au demonstrat că împotriva tiraniei putem să oferim un răspuns comun, coerent și puternic.
Așa cum am susținut public în diferite situații, inclusiv în plenul Parlamentului European, nu putem abandona Ucraina. Suntem aici pentru a ajuta. Am făcut acest lucru chiar în primele zile ale războiului pentru copiii veniți din statul vecin și ulterior prin amendamentele mele la bugetul european.
Ucraina nu luptă doar pentru ea însăși, luptă pentru valorile și principiile noastre democratice. La fel o fac și frații noștri din Republica Moldova. Sprijinul nostru pentru ambele state este necondiționat. Obținerea statutului de țări candidate la UE permite acestor două state să treacă prin reforme majore care să asigure dezvoltarea democrațiilor și economiilor lor la nivelul standardelor și cerințelor europene.
Răspunsul nostru față de actul de barbarism comis de Federația Rusă trebuie să fie unul fără echivoc. Nu ne permitem să facem niciun pas înapoi pentru că singura cale spre pace poate fi găsită doar atunci când regimul de la Moscova va înțelege că nu mai poate obține nimic în plus.
Parlamentul European, familia social-democrată europeană și România au fost, sunt și vor fi în continuare alături de cetățenii din Ucraina pentru că aceasta este calea corectă, umană și democratică”, scrie Negrescu pe Facebook.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri