DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Europenii abuzează de telefon: Eliminarea tarifelor roamnig a dublat numărul apelurilor și a crescut de 5 utilizarea datelor mobile în UE

playtech.ro
avion telefon

Numărul de apeluri telefonice efectuate de către cetăţenii europeni care au călătorit în UE în cele 18 luni care au trecut de la eliminarea tarifelor de roaming s-a dublat în comparaţie cu perioada precedentă, iar utilizarea datelor mobile a crescut, în medie, de cinci ori faţă de nivel înregistrate până în iunie 2017, se arată într-un raport al Comisiei Europene (CE), potrivit agerpres.ro.

citește și: Veste mare pentru români! Toți vor putea primi al 13-lea si al 14-lea salariu

Potrivit Raportului intermediar al Executivului comunitar privind efectele eliminării tarifelor de roaming la 15 iunie 2017, europenii au profitat la maximum de noile lor drepturi digitale în cursul călătoriilor în UE şi în Spaţiul Economic European (SEE).

"În urmă cu un an şi jumătate, s-au eliminat tarifele de roaming pentru călătoriile în UE. Alături de alte drepturi digitale, cum ar fi eliminarea geoblocării nejustificate şi portabilitatea conţinutului, acesta este un bun exemplu care demonstrează modul în care UE poate aduce beneficii cetăţenilor săi în viaţa de zi cu zi. De asemenea, trebuie să îi informăm în continuare pe europeni cu privire la drepturile lor digitale, astfel încât să poată profita la maximum de noile posibilităţi", a declarat Andrus Ansip, vicepreşedintele responsabil de piaţa unică digitală.

La rândul său, Mariya Gabriel, comisarul european pentru economia digitală şi societatea digitală, a afirmat: "Astăzi constatăm beneficiile concrete ale eliminării tarifelor de roaming în UE. Vestea bună este că Europa este acum o realitate pentru persoanele care îşi utilizează liber telefoanele mobile atunci când călătoresc în străinătate. Sunt recunoscătoare operatorilor care reuşesc să transforme cererea mai mare de date şi apeluri vocale în noi oportunităţi".

Există o tendinţă clară de creştere a cererii ca urmare a eliminării tarifelor de roaming. Potrivit unui sondaj recent al Eurobarometru, s-au schimbat în mod clar obiceiurile. De exemplu, 34% dintre călători utilizează internetul în roaming la fel de mult ca atunci când se află acasă, faţă de doar 15% înainte de iunie 2017. De asemenea, ponderea celor care nu îşi utilizează niciodată datele mobile în străinătate a scăzut la 19%, faţă de 42% înainte de eliminarea tarifelor de roaming.

Totodată, consumatorii sunt bine informaţi: 62% dintre europeni ştiu că tarifele de roaming nu se mai aplică în UE/SEE, iar 69% consideră că ei înşişi sau persoane pe care le cunosc beneficiază sau vor beneficia de această măsură.

Operatorii de telefonie mobilă au respectat noile norme în mare măsură, ca urmare a monitorizării vigilente de către autorităţile naţionale de reglementare şi de către Comisie. Măsurile de salvgardare prevăzute în Regulamentul privind roamingul pentru a evita denaturările de pe pieţele interne, şi anume derogarea pentru menţinerea sustenabilităţii şi politica utilizării rezonabile, au funcţionat în mod adecvat şi atunci când au fost necesare.

În strânsă cooperare cu autorităţile naţionale de reglementare, care sunt direct responsabile de asigurarea punerii în aplicare, Executivul comunitar va continua să monitorizeze evoluţiile de pe pieţele serviciilor mobile din statele membre, pentru a se asigura că operatorii continuă să respecte noile norme, iar clienţii beneficiază în continuare de eliminarea tarifelor de roaming. În conformitate cu mandatul acordat de Parlamentul European şi Consiliul UE, în decembrie 2019 Comisia va publica un raport cuprinzător referitor la revizuirea normelor privind roamingul la tarife naţionale.

Începând din 15 iunie 2017, ca un rezultat concret al pieţei unice digitale, europenii îşi pot utiliza telefoanele mobile (pentru apeluri, sms-uri şi date) atunci când călătoresc în UE fără a plăti tarife de roaming suplimentare. Cu alte cuvinte, o persoană îşi poate utiliza telefonul atunci când călătoreşte exact ca acasă, fără a se teme de facturi telefonice ridicate.

 

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.