Eurostat, date de COȘMAR pentru Guvern - România, ţara cu cea mai mare inflaţie anuală din UE

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 17-10-2018

Actualizat: 17-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

România a avut în septembrie, pentru a opta lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,7%, similar cu cel înregistrat în august, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), conform agerpres.ro

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) s-a situat la 2,2% în septembrie, stabilă comparativ cu luna precedentă, în timp ce în zona euro inflaţia a urcat până la 2,1% de la 2% în august. În rândul statelor membre UE, cele mai mari rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate în România (4,7%), Ungaria (3,7%) şi Bulgaria (3,6%), iar cele mai scăzute în Danemarca (0,5%), Grecia (1,1%) şi Irlanda (1,2%).

Sondajul care aruncă în aer Brexitul: majoritatea ar vota împotriva ieșirii din UE dacă s-ar organiza un nou referendum


Comparativ cu situaţia din august 2018, rata anuală a inflaţiei a scăzut în nouă state membre, a rămas stabilă în patru (inclusiv în România) şi a crescut în 14 ţări. 

Cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut preţurile la energie (0,90 puncte procentuale), urmate de preţurile la servicii (0,57 puncte procentuale) şi de cele la alimente, alcool şi ţigări (0,51 puncte procentuale).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri