Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eurostat: Inflația din zona euro a fost de 2,1%, în septembrie, față de 2% în august

The Romania Journal
EUROSTAT

Inflația din zona euro a crescut în luna septembrie la 2,1% de la 2% în august, potrivit estimărilor anunțate vineri de Eurostat - Biroul de statistică al Uniunii Europene.

În privința principalelor componente ale inflației din zona euro, energia este de așteptat să aibă mai mare rată în septembrie, la 9,5% față de 9,2% în luna august, urmată de componenta volatilă (alimente, alcool și tutun), la 2,7% față de 2,4%, scrie mediafax.ro.

În schimb, în prima lună a toamnei, au rămas stabile serviciile, comparativ cu luna august, la 1,3%, și bunurile industriale neenergetice, la 0,4%.

Din zona euro fac parte următoarele state, care sunt și membre ale UE: Belgia, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria, Portugalia, Slovenia, Slovacia şi Finlanda.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.