Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Evaziune fiscală de peste 850.000 de lei: Percheziții în Timiș și Caraș-Severin pentru combaterea fraudei

evaziune fiscala

Opt percheziții au avut loc luni în județele Timiș și Caraș-Severin într-un dosar de evaziune fiscală și spălarea banilor, prejudiciul depășind 850.000 de lei.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară (șapte în județul Timiș și una în Caraș-Severin), într-un dosar de evaziune fiscală și spălarea banilor, potrivit mediafax.

Potrivit Poliției Timiș, prin activitatea infracțională a persoanelor bănuite ar fi fost creat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 856.114 lei.

Din cercetări a reieșit că, persoanele ar fi acționat prin neînregistrarea în contabilitate și neplata taxelor și impozitelor aferente, ca urmare a desfășurării activităților specifice școlilor de șoferi prin intermediul a două societăți comerciale, precum și creditarea acestor societăți cu sume pentru care nu există justificare legală referitoare la proveniență.

Prin efectuarea perchezițiilor s-a urmărit identificarea și ridicarea mijloacelor materiale de probă necesare în vederea documentării întregii activități infracționale (înscrisuri, documente fiscale, unități de stocare date, sisteme de calcul), precum și pentru stabilirea valorii exacte a prejudiciului cauzat.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și ai Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.