Ambasadorul României la NATO, Dan Neculaescu, afirmă că decizia strategică a României de a găzdui sistemul antirachetă de la Deveselu a fost una corectă, în contextul în care Alianța Nord-Atlantică a interceptat recent o rachetă balistică iraniană care se îndrepta spre Turcia, stat membru NATO.
Declarațiile au fost făcute după ce NATO a confirmat interceptarea unei rachete balistice lansate din Iran, care se îndrepta către spațiul aerian turc. Incidentul a determinat Alianța să își consolideze postura defensivă împotriva amenințărilor balistice.
România, rol cheie în sistemul antirachetă al NATO
Ambasadorul României la NATO a subliniat că sistemul de apărare antirachetă al Alianței și-a demonstrat eficiența.
„Sistemul de apărare antirachetă balistică (BMD - n.r.) și-a dovedit eficacitatea. Baza Aegis Ashore din Deveselu, România, împreună cu radarul din Turcia, baza din Polonia și navele americane Aegis BMD, formează un sistem robust de apărare pe mai multe niveluri. Decizia strategică a României de a găzdui o parte a sistemului în Deveselu s-a dovedit a fi cea corectă. Acum 15 ani, unii susțineau că Iranul nu avea capacitatea de a amenința zona euro-atlantică cu astfel de rachete. Evenimentele recente au demonstrat clar contrariul”, a scris ambasadorul Dan Neculaescu vineri, într-un mesaj pe X.
Diplomatul român a subliniat și caracterul defensiv al sistemului antirachetă al NATO.
„Sistemul „BMD al NATO rămâne pur defensiv și esențial pentru securitatea colectivă. Contribuția României consolidează întreaga Alianță”, a mai precizat Dan Neculaescu.
NATO și-a întărit apărarea antirachetă după incident
În același mesaj, ambasadorul român a citat declarațiile purtătorului de cuvânt al Cartierului General Suprem al Puterilor Aliate din Europa, care a anunțat consolidarea poziției de apărare antirachetă a NATO.
„Pot confirma că ieri, pe lângă interceptarea cu succes de către NATO a unei rachete balistice din Iran care viza Turcia, fapt anunțat în premieră de această țară, NATO și-a întărit poziția de apărare împotriva rachetelor balistice la nivelul întregii Alianțe”, a declarat col. Martin L. O'Donnell, purtător de cuvânt al Cartierului General Suprem al Puterilor Aliate din Europa.
Oficialul NATO a explicat că măsura a fost decisă de comandamentul militar al Alianței și susținută de statele membre.
„Această măsură imediată a fost luată de comandantul Comandamentului Aerian al NATO, care a recomandat în continuare menținerea poziției de apărare împotriva rachetelor balistice a NATO la acest nivel ridicat până când amenințarea reprezentată de atacurile nediscriminatorii continue ale Iranului în regiune va dispărea. Comandantul suprem al forțelor aliate din Europa a fost de acord cu această recomandare, iar problema a fost discutată astăzi în cadrul unei reuniuni a Consiliului Nord-Atlantic, unde aliații și-au exprimat sprijinul ferm și unanim pentru această măsură sensibilă. În plus, aliații și-au exprimat mulțumirile pentru răspunsul imediat și potențial salvator al comandantului suprem al forțelor aliate din Europa și al Cartierului General Suprem al Forțelor Aliate din Europa și au condamnat din nou atacul Iranului asupra Turciei”, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Cum a fost interceptată racheta iraniană
Potrivit oficialilor NATO, interceptarea rachetei balistice s-a realizat rapid, după activarea procedurilor de apărare ale Alianței.
„Deși nu pot intra în detalii cu privire la această schimbare de poziție din motive de securitate operațională, ajustarea îi oferă Comandantului Suprem Aliat al Europei exact ceea ce are nevoie pentru a apăra Alianța în baza amenințării actuale, iar el o va apăra! Așa cum a văzut ieri întreaga lume, NATO a executat perfect procedurile sale de apărare împotriva rachetelor balistice. În mai puțin de 10 minute, membrii NATO au identificat o amenințare la adresa aliaților, o rachetă balistică, au confirmat traiectoria acesteia, au alertat sistemele de apărare antirachetă terestre și maritime și au lansat un interceptor pentru a neutraliza amenințarea și a proteja teritoriul și populația noastră. Aceasta este adevărata forță!”, a mai afirmat col. Martin L. O'Donnell.





























Comentează