Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Evenimentul cu Patriarhul Daniel care a trecut mai puțin observat

Câteva evenimente remarcabile au trecut neobservate în ceea ce se numește presa main-stream în ultimii ani. Asta pentru că toate îl au în prim-plan pe Patriarhul Daniel. Cel mai recent datează din a doua decadă a acestei luni.

„I-am mulţumit pentru această prietenie pe care Patriarhul Daniel o are cu poporul evreu şi cu statul Israel. Această relaţie este una specială şi apreciem foarte mult această prietenie”, a declarat ambasadorul Statului Israel în România, David Saranga, cu ocazia audienței pe care Patriarhul Daniel i-a acordat-o la final de mandat în România, cu 3 zile înainte ca Preafericirea Sa să împlinească 71 de ani.

Ambasadorul David Saranga a apreciat legăturile de prietenie dintre Patriarhul Daniel şi poporul evreu, iar cu ocazia evenimentului din Reşedinţa Patriarhală, a menționat, pe pagina personală de Facebook, faptul că l-a cunoscut pe Patriarhul Daniel la Iaşi, în anii ‘90, pe vremea când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

În încheierea mesajului de apreciere, ambasadorul David Saranga l-a invitat, din nou, pe Patriarhul României, să meargă în vizită anul viitor la Ierusalim şi Locurile Sfinte din Israel.

Patriarhul Daniel și Biserica Ortodoxă Română au o excelentă colaborare atât cu Statul Israel, cât și cu Federația Comunităților Evreiești din România. De-a lungul timpului, mai multe delegații evreiești au fost primite la reședința Patriarhiei Române.

În 2017, o delegaţie a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, condusă de preşedintele de atunci, Aurel Vainer, a fost primită la Reşedinţa Patriarhală de Preafericitul Părinte Daniel. Din delegaţie au mai făcut parte Prim-rabinul Rafael Shaffer, vicepreşedinte Ovidiu Bănescu şi deputatul Silviu Vexler, cel care i-a succedat lui Aurel Vainer și în funcția de Președinte al Federației Comunităților Evreiești din România.

Datorită bunelor relații dintre Biserica Ortodoxă Română și Federația Comunităților Evreiești din România, în data de 14 noiembrie 2017, a avut loc chiar la Palatul Patriarhiei, vernisajul expoziției „Temple și sinagogi din România. Patrimoniul evreiesc, național și universal”, precum și „Temple și sinagogi din România: sinagoga ca loc de rugăciune, loc de învățătură și loc de adunare”, organizat de FCER-CM în parteneriat cu Patriarhia Română.

Rafael Schaffer, Prim-Rabinul României, a apreciat cooperarea dintre BOR și FCER sub semnul dialogului interreligios: „Să ne cunoaștem, păstrând identitatea! Și este foarte important, căci vorbim de xenofobie, vorbim de radicalism, însă tocmai această globalizare prea puternică are reacțiile ei”, a reliefat Prim-Rabinul Rafael Schaffer.

„A fi împreună e mult mai bine decât a fi singuri”

Aurel Vainer, fostul preşedinte Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, declara: „Orice primire la Reşedinţa Patriarhală este o mare bucurie pentru mine şi pentru colegii mei, vicepreşedintele federaţiei, Ovidiu Bănescu, Prim-rabinul Rafael Shaffer şi deputatul nostru Silviu Vexler. Este bucuria evenimentului, dar şi bucuria conversaţiei. E o mică şcoală pe care o facem într-un timp scurt pentru că de la un om cu învăţătura şi înţelepciunea Patriarhului Daniel ai ce învăţa. Este un exemplu de înţelegere a unuia de către celălalt, cu toate diferenţele de religii care sunt, dar şi cu puternica simţire umană. Ştim foarte bine că a fi împreună e mult mai bine decât a fi singuri. Deşi noi, evreii, suntem puţini astăzi în România, faptul că ne bucurăm de această prietenie, înţelegere şi sprijin din partea Bisericii Ortodoxe Române este extraordinar. Vreau să vă precizez că aceste relaţii la vârf, să zicem, le avem şi în teritoriu, cu Mitropolitul Banatului, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, al Clujului şi aşa mai departe, dar şi cu oameni cu un rang mai mic, dar cu toţi într-un spirit de înţelegere, de cunoaştere reciprocă. Pot să spun că aceasta ne ajută în ceea ce eu numesc «cunoaştere reciprocă spre recunoaştere reciprocă».

De asemenea, regretatul Aurel Vainer aprecia colaborarea deosebită cu Biserica Ortodoxă Română: “Am făcut multe în viața mea, dar ca să ajungem cu o expoziție a templelor și sinagogilor din România în splendidul Palat Patriarhal de la București este un lucru de vârf, aș spune o performanță realizată cu mult suflet, cu multă înțelegere reciprocă între PF Daniel și subsemnatul”.

Patriarhul Daniel preciza și el: „Vă primim cu multă bucurie la această deosebită expoziție pe care împreună cu domnul Vainer am gândit-o ca să fie un moment deodată festiv, cultural și spiritual și un semn al bunei cooperări, al prieteniei noastre”.

Totodată, Federația Comunităților Evreiești din România este membră a Consiliului Consultativ al Cultelor și a susținut de-a lungul timpului toate pozițiile acestui for interreligios, ale Bisericii Ortodoxe Române și celorlalte culte religioase: prezența orei de religie și icoanelor în școli sau referendumul pentru familie din anul 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.