Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Evoluţii financiar-bancare şi bursiere

news365
bursa

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de joi în creştere, pe fondul rezultatelor financiare deosebite raportate de gigantul american din domeniul tehnologiei Nvidia, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,60%, ajungând la valoarea de 38.845,19 puncte, în creştere cu 232,95 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 1,14%, ajungând la valoarea de 5.038,83 puncte, în creştere cu 57,03 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 2,08%, ajungând la valoarea de 15.904,48 puncte, în creştere cu 323,61 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, potrivit Agerpres.

Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de joi în creştere cu 0,13%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.672,15 puncte, în creştere cu 9,64 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de joi în creştere cu 1,16%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 17.316,56 puncte, în creştere cu 198,44 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de joi în creştere cu 0,76%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 7.871,60 puncte, în creştere cu 59,51 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de vineri este de 356,76 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de un curs de 359,25 forinţi, joi, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 387,19 forinţi, în scădere faţă de un curs de 387,99 forinţi, joi, iar un leu românesc este cotat la 77,80 forinţi, în scădere faţă de un curs de 77,98 forinţi, joi.

Tokyo - Bursa japoneză a închis şedinţa de joi în creştere cu 2,19%, pe fondul aşteptărilor privind profiturile companiilor nipone, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 39.098,68 puncte, în creştere cu 836,52 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. Este cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată de Bursa de la Tokyo.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de joi în creştere cu 0,41%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.664,27 puncte, în creştere cu 10,96 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de joi în creştere cu 1,27%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 2.988,36 puncte, în creştere cu 37,40 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Hong Kong - Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de joi în creştere cu 1,45%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 16.742,95 puncte, în creştere cu 2539,85 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de joi în creştere cu 0,18%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.222,94 puncte, în creştere cu 5,83 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.