Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Evreii din România: Construirea unei moschei nu e oportună în România

moschee

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Aurel Vainer, a declarat, la Dorohoi, că nu este oportună, în prezent, construirea celei mai mari moschei din Europa la Bucureşti, în condiţiile în care există în România mai multe moschei în zonele cu populaţie musulmană semnificativă.

''Cu cultul islamic din România avem relaţii foarte bune, atât la nivelul Muftiatului de la Constanţa, cât şi deputaţii turci din Parlamentul României. Eu sunt adeptul de a fi în dialog şi a convieţui cu toate celelalte culte (...) Din punctul meu de vedere, este oportun, dar nu la un stil granda. Nu cred că, la ora actuală, este oportun să avem cea mai mare moscheie'', a spus Vainer.

El a subliniat că în România comunitatea musulmană nu este atât de numeroasă.

''Comunitatea musulmană are moscheia din Constanţa, care e splendidă, are moschee la Mangalia, la Techirghiol, acolo unde există populaţie musulmană. Mie mi se pare un act de prea mare mărinimie, mai ales în contextul în care în mişcarea islamică, în islamism, există aceste curente jihadiste care aduc atâta rău şi nu se ştie când începi ceva şi unde duce'', a spus Vainer.

El a atras atenţia că, în cazul în care se realizează o asemenea investiţie, ''ar trebui foarte atent reglementat''.

Ideea construirii la Bucureşti a celei mai mari moschei din Europa şi a unei universităţi musulmane pentru 6.000 de studenţi reprezintă un risc pentru securitatea naţională, a afirmat duminică fostul preşedinte Traian Băsescu. În opinia fostului şef al statului, situaţia ar trebui să fie analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Şeful Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, la Constanţa, că este consternat de afirmaţiile fostului preşedinte Traian Băsescu, potrivit căruia construirea la Bucureşti a celei mai mari moschei din Europa şi a unei universităţi musulmane reprezintă un risc pentru securitatea naţională.

Turcia va construi o moschee mare la Bucureşti, care va fi gata în termen de trei ani, a relatat recent ziarul turc Daily Sabah. În schimb, în baza unui acord semnat cu autorităţile române, Turcia va aloca un spaţiu pentru construcţia unei biserici de către România la Istanbul.

Construirea acestei moschei s-a aflat pe agenda preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a efectuat o vizită la Bucureşti în luna aprilie. Cele două ţări ar fi ajuns la un acord pentru a grăbi planurile de ridicare a moscheii, potrivit sursei citate.

Moscheea, care va fi construită pe o suprafaţă de 13.000 de metri pătraţi, va avea o capacitate de 2.000 de persoane. Potrivit Daily Sabah, guvernul român a aprobat concesionarea suprafeţei necesare pentru ridicarea moscheii într-unul din cartierele centrale ale Bucureştiului, pe o perioadă de 49 de ani.

Conform publicaţiei turce, construcţia ar urma să includă şi un complex cu o librărie, o şcoală de studiu al Coranului şi spaţii de recreere şi va avea caracteristicile arhitecturii din era otomană, scrie agerpres.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.