Ex-ministru USR: Ciolacu și Cîțu joacă bambilici cu numele premierului. Va câștiga Iohannis

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 16-11-2021

Actualizat: 16-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul ministru USR al Cercetării, Ciprian Teleman, consideră că liderii PNL și PSD joacă „bambilici cu funcția de premier” și că șeful statului va fi câștigătorul.

„Se pare că ocupația mintală a celor doi lideri, a căror statură îmi amintește de două personaje de desen animat polonez din anii ‘80, i-a dus la ideea unui bambilici cu funcția de premier, pe care-l vor juca împreună cu președintele, care va și câștiga de fiecare dată.

Între timp, mediul de afaceri este în fibrilații la gândul ca PSD va reveni la butoanele cu care s-au mai distrat pe pielea noastră. Măriri de pensii, de salarii, de taxe, cu o inflație scăpată de sub control, cu datorii publice fără precedent, cu un aparat incapabil să livreze angajamentele din PNRR, este o rețetă aproape perfectă pentru o încetinire/stagnare economică.

Poate cineva se trezește din acest vis sinistru până nu va fi prea scump, prea târziu”, a comentat Teleman, marți, pe Facebook.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri